Sute de copii ucraineni s-au întâlnit cu Moș Crăciun la Centrul pentru refugiaţi CATTIA din Brașov

6 ianuarie 2023, 21:11

Cu gândul la Crăciunul de acasă, câțiva copii au făcut un desen cu această temă. Unii s-au gândit la țara lor, la părinții care au rămas acolo să o apere. S-au bucurat să primească daruri. Mishka are 7 ani și a venit la Brașov cu mama ei, în urmă cu doar o lună.

O altă mamă cu doi copii stă acum în Brașov și e prima dată când e nevoită să petreacă Crăciunul departe de ceilalți membri ai familiei.

Ucrainenii care vor să stea în orașul de la poalele Tâmpei merg mai întâi la centrul pentru refugiați.

Andreea Vrânceanu, coordonator centru: Pot acum să spun că avem 60 de persoane care locuiesc aici la CATTIA, dar peste jumătate de oră numărul se poate schimba, atât cu plus, cât și cu minus. Suntem mai mult decât fericiți când numărul se schimbă în minus, pentru că asta înseamnă că acele persoane și-au găsit o locuință.

Flavia Boghiu, viceprimar al Brașovului: Toate aceste eforturi au fost posibile cu sprijinul organizațiilor care ne sunt partenere de când a început gestionarea crizei refugiaților din Brașov și care au venit și de această dată cu finanțarea pentru pachete, pentru activități.

Mâine, refugiații vor avea pe masă și un desert tradițional ucrainean. Cutya este un amestec de arpacaș, fructe uscate și compot.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă