Sute de arestări în 12 de ţări. Operaţiune de destructurare a unui website cu înregistrări video cu copii abuzați sexual

Sute de utilizatori arestați
Sute de utilizatori arestați
16 octombrie 2019, 20:11

În total, 338 de suspecţi au fost arestaţi în SUA, Marea Britanie, Coreea de Sud, Germania, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Republica Cehă, Canada, Irlanda, Spania, Brazilia şi Australia, a anunţat Departamentul american al Justiţiei.

Website-ul avea serverul în Coreea de Sud, conţinea peste 250.000 de filme şi a fost plasat offline în martie 2018.

Investigaţia a permis salvarea a cel puţin 23 de victime minore în SUA, Marea Britanie şi Spania care au fost abuzate de cei arestaţi, mai menţionează Departamentul american al Justiţiei.

Dar mulţi dintre copiii care apar în înregistrări încă nu au fost identificaţi.

Website-ul este unul dintre primele care tranzacţionează pornografia infantilă în bitcoin, modalitate care le permite utilizatorilor să-şi ascundă identitatea în momentul efectuării tranzacţiei financiare.

Potrivit justiţiei americane, care l-a inculpat miercuri pe operatorul website-ului, acesta a reprezentat ”cea mai mare piaţă de exploatare sexuală a copiilor în ce priveşte volumul conţinuturilor”.

Respectivul operator, un sud-coreean pe nume Jong Woo Son, ispăşeşte în prezent în Coreea de Sud o pedeapsă de 18 luni de închisoare.

Alte persoane inculpate în acest dosar au fost deja condamnate la pedepse de până la 15 ani de închisoare, a mai precizat Departamentul american al Justiţiei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite