VIDEO Elena Udrea a fost adusă în România în cătușe. Va fi încarcerată la Târgșor. Udrea, așteptată la penitenciar cu un covor roșu, pregătit de un protestatar (UPDATE)

Elena Udrea reacție la ceea ce ea numește ”intoxicări”
Elena Udrea reacție la ceea ce ea numește ”intoxicări”
16 iunie 2022, 10:05

UPDATE: Duba în care se află Elena Udrea a intrat în urmă cu cîteva minute pe poarta Penitenciarului Târgșor, unde a fost așteptată de protestatarul Marian Ceaușescu. Acesta i-a pregătit un covor roșu și șampanie și i-a strigat „Borfașo!”, „Borfașo, dă banii înapoi!”.

Imagini, mai jos:

UPDATE: Elena Udrea a ajuns la Târgșor. În acest penitenciar sunt încarcerate 531 de persoane.

Mai multe explicații, de la jurnalista TVR Ilinca Nazarie:

UPDATE: Elena Udrea va sta în carantină timp de trei săptămâni la Penitenciarul Târgşor, după care va ajunge într-o celulă alături de alte persoane condamnate, urmând să se stabilească regimul de detenţie la care va trebui să se supună.

Are o stare bună de sănătate și speră că va beneficia de o cale extraordinară de atac.

Avocatul acesteia, Veronel Rădulescu, susține că aceasta a fost o victimă a justiției.

 

UPDATE: Elena Udrea tocmai a ajuns în punctul de trecere a frontierei cu Bulgaria, la Giurgiu. Fosta ministră a Turismului va fi încarcerată direct la Penitenciarul Târgșor. Ea a coborât din duba autorităților bulgare și se află în clădirea Poliției de Frontieră.

Elena Udrea va primi consiliere psihologică pentru a se obișnui cu viața în închisoare.

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, care a fost condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi extrădată joi din Bulgaria în România. Udrea urmează să fie dusă la penitenciarul Târgșor. Fostul ministru ar putea fi preluată de autoritățile din România după ora 14.00, prin vama Ruse.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat, miercuri, că Udrea va fi adusă în România până în 20 iunie.

„În urmă cu câteva ore, am primit o solicitare din Bulgaria pentru a realiza procedurile de extrădare până pe 20 iunie, acum se analizează un plan de extrădare, până pe 20 iunie statul român o va aduce”, a declarat ministrul de Interne.

În 10 iunie, Curtea de Apel de la Sofia a decis, definitiv, extrădarea Elenei Udrea în România, unde fostul ministru al Turismului are de ispășit o pedeapsă de șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute.

Elena Udrea a susținut că „nu există justiție” pentru ea, după ce a aflat decizia instanței, acuzând de mai multe ori presiuni asupra judecătorilor bulgari.

Curtea de Apel de la Sofia a explicat că a decis să o extrădeze în România pentru că autoritățile române fac eforturi pentru a îmbunătăți condițiile din penitenciare și că s-au angajat să-i respecte drepturile.

Magistrații bulgari mai menționează și că nu le-a fost ușor să ia această decizie, „nu pentru că cineva a încercat să influențeze decizia instanței, ci pentru că am făcut ce era necesar pentru a lămuri tot ce era posibil în acest caz”.

Elena Udrea a fugit din țară în 7 aprilie și a fost prinsă în apropierea graniței dintre Bulgaria și Grecia în aceeași zi.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite