Surse: Polițiștii din Caracal ar fi așteptat dimineața să intervină în cazul adolescentei dispărute, deși știau locația încă din timpul nopții

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că polițiștii din Caracal știau locația în care se afla Gheorghe Dincă încă din noaptea de joi spre vineri, dar nu au organizat un flagrant, așa cum le permitea legea, ci au preferat să aștepte autorizație de percheziție pentru dimineața.

26 Iulie 2019, 17:15 (actualizat 26 Iulie 2019, 17:29) |
Imagini din casa suspectului

Procurorul general a dispus verificări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal privind modul de supraveghere a cercetărilor în cazul adolescentei ucise

Surse judiciare au precizat pentru MEDIAFAX că există indicii că polițiștii și procurorii din Caracal nu au gestionat așa cum trebuia cazul crimei fetei din Olt, în sensul în care, dacă anchetatorii ar fi avut indicii că fata este acolo, ar fi putut interveni direct, organizând un flagrant.

Potrivit surselor citate, polițiștii știau încă de noaptea, din jurul orei 11.00-12.00, locația exactă unde se află Gheogrhe Dincă, însă nu au intervenit cu flagrant, ci au preferat să aștepte și să ceară autorizație pentru o percheziție dimineața.

Potrivit articolului 150 din Codul de Procedură Penală, perchezițiile pot să aibă loc fără mandat în următoarele condiții:

"(14) În mod excepţional, percheziţia poate începe fără înmânarea copiei mandatului de percheziţie, fără solicitarea prealabilă de predare a persoanei sau a obiectelor, precum şi fără informarea prealabilă privind posibilitatea solicitării prezenţei unui avocat ori a unei persoane de încredere, în următoarele cazuri:

a) când este evident faptul că se fac pregătiri pentru acoperirea urmelor sau distrugerea probelor ori a elementelor ce prezintă importanţă pentru cauză;

b) dacă există suspiciunea că în spaţiul în care urmează a se efectua percheziţia se află o persoană a cărei viaţă sau integritate fizică este pusă în pericol;

c) dacă există suspiciunea că persoana căutată s-ar putea sustrage procedurii", se arată în textul de lege.

Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar joi fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgență 112, anunțând că este sechestrată. Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicații Speciale nu a reușit o locație exactă, ci o arie de căutare, polițiștii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.

Suspect este Gheorghe Dincă, tată a trei copii. În casa lui a fost găsit un bidon cu resturi umane și bijuterii în special inele, care i-ar fi aparținut Alexandrei.

Totodată, anchetatorii încearcă să identifice o a doua victimă, care se pare că a dispărut în urmă cu mai bine de o lună și care era din județul Dolj.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 21°C
IASI 18°C 20°C
CLUJ 18°C 20°C
CONSTANTA 14°C 13°C
CRAIOVA 19°C 19°C
BRASOV 18°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI