Amenzile date în perioada stării de urgență sunt neconstituționale. CCR a admis sesizarea Avocatului Poporului

6 mai 2020, 17:02

Amenzile date celor care au ieșit nejustificat din case în perioada stării de urgență pot fi anulate în instanță. Curtea Constituțională a admis sesizarea Avocatului Poporului împotriva ordonanței prin care guvernul a introdus amenzi de până la 20.000 de lei.

Amenzile nu sunt anulate automat, ele trebuie contestate în instanță.

În contestația depusă la Curtea Constituțională, Avocatul Poporului a reclamat că ordonanța care majorează amenzile pentru cei care încalcă restricțiile de circulație nu a avut toate avizele necesare. Iar Curtea i-a dat dreptate.

Așa că amenzile sunt neconstituționale, iar Guvernul trebuie să modifice ordonanța.

Este un îndemn la nerespectarea legii și la anarhie, a reacționat prim-ministrul Ludovic Orban, care s-a declarat șocat de hotărâre. Premierul a anunțat că așteaptă motivarea Curții și, în funcție de aceasta, Guvernul va găsi cele mai bune soluții legale.

Curtea Constituțională mai are însă de judecat o contestație depusă chiar azi de Avocatul Poporului, care vizează starea de alertă. Renate Weber spune că ordonanța de urgență din 2004, modificată ulterior de câteva ori, permite restrângerea unor drepturi fundamentale prin decizie adminstrativa. Și susține că potrivit Constituției, numai parlamentul poate lua astfel de hotărâri.

Premierul Ludovic Orban susține însă că măsurile au că scop protejarea cetățenilor.

Social democrații spun că vor fi foarte atenți la inițiativele Guvernului.

Președintele Klaus Iohannis și premierul au anunțat că, din 15 mai, odată cu încetarea stării de urgență, se vor aplica măsuri noi. În interiorul localităților se va putea circula fără restricții. În schimb, pentru a ieși din localități va fi nevoie de motive întemeiate. Sportul individual, pescuitul și vânătoarea sunt pe lista activităților permise în afara zonelor rezidențiale.

Curtea Constituţională a admis, în şedinţa de miercuri, sesizarea Avocatului Poporului depusă împotriva OUG 36/2020. Actul normativ a introdus amenzi de până la 20.000 de lei pentru nerespectarea Ordonanţelor militare, pe perioada stării de urgenţă. Până în prezent au fost date peste 300.000 de amenzi în baza ordonanţei care instituie starea de urgenţă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite