Surpriză la Zoo Craiova. A venit pe lume un pui de șopârlă

5 ianuarie 2023, 15:15

Craiovenii care ajung în vizită la Grădina Zoologică din Parcul „Nicolae Romanescu” au parte de o nouă atracție: un mic pui de șopârlă, care a venit pe lume de curând. Țara natală a acestei specii este Cuba, dar se întâlnește și în Florida. Puiul de la terariul din Craiova este energic, colorat și foarte jucăuș.

Mică șopârlă mănâncă, în general, insecte, dar melcii sunt preferații ei. La maturitate, își îmbogățeste dieta și cu fructe. Puiul s-a acomodat repede, iar reprezentanții Grădinii Zoologice au grijă ca nimic să nu-i lipsească.

DANIELA OCHEA – purtător de cuvânt RAADPFL Craiova: Este vorba despre o șopârlă din specia Anolul cavaler sau cavalerul cubanez, care a venit pe lume în urmă cu câteva zile și care este foarte energică. Acum numărul exemplarelor din această specie a ajuns la 4. Îi așteptăm pe craioveni la Grădina Zoologică pentru că aici au multe de văzut. Aici avem 27 de exemplare din animale și păsări, iar din luna iunie a anului trecut s-a deschis acest terariu.

Specialiștii s-au ocupat ca zonele destinate reptilelor să corespundă condițiilor de viață din mediul lor natural. Astfel, spațiile interioare au fost gândite în așa fel încât să reproducă adevărate ecosisteme pentru reptile, de la plante și roci din zonele de proveniență, până la lumină, temperatură și umiditate adecvate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Mașinile fabricate în România cuceresc piețele europene

Internetul, speriat de apocalipsa ”căprioarei zombie”. Ce este această boală