Statele Unite au anunțat astăzi un nou pachet de sancțiuni împotriva Iranului care vizează aproape toate sectoarele economiei. Azi dimineață, la București, ambasadorul Republicii Islamice le-a spus ziariștilor că orice fel de acțiune a Statelor Unite va primi un răpuns din partea Iranului.
Ambasadorul Republicii Islamice a declarat că nici acțiunile militare, nici sancțiunile anunțate de Trump, la doar câteva ore după atacuri, nu reprezintă o soluție.
„Un viitor în care se vor folosi instrumente militare sau sancţiuni economice nu este unul bun, însă viitorul în care acestea vor fi date la o parte este considerat de Iran ca fiind cel benefic tuturor. Noi, cu acest atac puternic cu rachete, l-am făcut pe domnul Trump să reconsidere un pic lucrurile. De la al doilea Război Mondial încoace nimeni nu dăduse o asemenea palmă SUA. Sperăm că i-a durut îndeajuns astfel încât să se întoarcă la a fi raţionali”, a declarat Morteza Aboutalebi, ambasadorul Iranului în România.
Tensiunile istorice dintre cele două țări s-au intensificat după ce armata SUA l-a ucis, pe 3 ianuarie, pe generalul Soleimani. Președintele Trump a repetat aseară la un miting electoral că a luat această decizie pentru a salva viețile americanilor.
„Soleimani plănuia în mod activ atacuri împotriva ambasadelor noastre, nu doar asupra celei de la Bagdad, dar l-am oprit şi am făcut-o rapid şi decisiv”, a declarat Donald Trump.
Ambasadorul iranian la București a spus că Soleimani se afla la Bagadad în misiune diplomatică pentru a discuta cu premierul irakian despre relațiile dintre Iran și Arabia Saudită.
Parlamentul de la Teheran a clasificat armata SUA drept organizație teroristă. Legea nu se referă însă și la alții, printre care și România, a precizat diplomatul iranian.