„Suntem ca un lup singuratic”. Serbia își va prezenta noul sistem de rachete FK-3, produs de China

Foto: WORLD ECONOMIC FORUM
Foto: WORLD ECONOMIC FORUM
18 aprilie 2022, 16:37

Oamenii vor putea vedea pentru prima dată „cele mai puternice sisteme antiaeriene ale noastre, alături de Panţîr”, a spus Vucic duminică seara târziu, într-o emisiune pe postul Pink TV.

„Cu acestea vom putea ţinti aeronave, elicoptere şi drone la mari altitudini”, a adăugat el.

Cu acelaşi prilej vor fi prezentate „10 (aeronave) MiG-29 înarmate până în dinţi, cu rachete aer-aer, sisteme Pasars, Kub şi Neva şi alte arme”, a mai menţionat şeful statului sârb.

„Vom continua să ne apărăm ţara. Respectăm KFOR şi NATO şi avem cu ele o relaţie corectă pe care nu vrem să o stricăm, dar nu ne întrebaţi de ce cumpărăm din altă parte. Suntem ca un lup singuratic şi nu vrem să facem parte din haită. Vrem să avem propria noastră politică şi să ne apărăm singuri cerul”, a subliniat el.

Preşedintele sârb a indicat că ţara sa va adopta în scurt timp noi legi strategice privind apărarea naţională şi a amintit că doctrinele în acest sens au fost deja amendate, dar nu a dat alte detalii.

„Serbia este acum mai puternică decât oricând. Evaluăm tot ce se întâmplă în Ucraina şi în lume, dar ne vom consolida pe mai departe armata. (…) Avem o armată suficient de puternică pentru a descuraja pe oricine se gândeşte să ne atace”, a adăugat Vucic.

Preşedintele sârb a precizat că achiziţionarea sistemului de rachete FK-3, de producţie chineză, a fost contractată în 2019, când acesta nu se afla pe lista de sancţiuni a SUA.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă