„Sunt extrem de încântat că mă aflu la distanţă de mlaştina din Washington”. Donald Trump boicotează dineul presei

30 aprilie 2017, 16:13

Preşedintele SUA, Donald Trump: “S-au întâlnit pentru dineul corespondenţilor de presă de la Casa Albă, dar fără preşedinte. Sunt extrem de încântat că mă aflu la mai bine de 100 de km de distanţă de mlaştina din Washington şi că îmi petrec seara cu voi”.

Preşedintele Asociaţiei Corespondenţilor la Casa Albă, Jeff Mason: “Noi nu dăm ştiri false. Nu suntem organizaţii de presă eşuate şi nu suntem inamicii poporului American”.

Gala corespondenţilor acreditaţi la Casa Albă e un eveniment cu tradiţie. Dacă pe vremuri era o recepţie doar pentru breaslă şi pentru strângerea de fonduri destinate tinerilor jurnalişti, de câteva decenii e o recepţie șic, la care îşi dau întâlnire jurnalişti, vedete din toate domeniile şi politicieni. Aseară, atmosfera a fost mai sobră ca în alţi ani, dar nu au lipsit glumele usturătoare pe seama lui Trump.

Hasan Minhaj, actor de comedie: “Am înţeles. Trebuie să ne adresăm elefantului care nu e în cameră. Liderul ţării noastre nu e aici. Asta pentru că trăieşte la Moscova. Se zboară mult până acolo. I-ar fi greu lui Vladimir să facă acest drum”.

În semn de solidaritate cu Trump, niciunul dintre membrii staff-ului de la Casa Albă nu a venit la recepţia jurnaliştilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite