Sunt centre de testare COVID în mai multe spitale. Teste gratuite se fac și la 3800 de medici de familie

În valul Omicron, testarea a devenit extrem de importantă. Este principala măsură care poate limita răspândirea bolii. Și simple simptome de răceală pot fi de la infecția cu SARS-CoV-2, aşa că oamenii sunt sfătuiţi să se testeze ori de câte ori este nevoie. În zona Capitalei, autorităţile au deschis centre speciale de recoltare în mai multe spitale. Dar numai cei care s-au înregistrat la DSP pot face testul gratuit.

24 Ianuarie 2022, 21:33 (actualizat 24 Ianuarie 2022, 21:36) Știrile TVR |

Capitala are deja peste 10 cazuri de infectare la mia de locuitori. Numai în ultima zi au fost depistate aproape două mii. Iar pentru testarea la domiciliu prin ambulanţă, timpul de aşteptare depăşeşte trei zile din cauza avalanşei de cereri. Numai de Mica Unire, sărbătoare legală, Direcţia de Sănătate Publică a înregistrat peste 1500 de solicitări până după prânz. Acum, însă, cei aflaţi în zona Bucureşti-Ilfov pot merge şi la unul dintre cele 28 de centre speciale de recoltare deschise în weekend. Trebuie să se înregistreze înainte la DSP, la numărul 021-9462.

Persoanele cu simptome uşoare de Covid sunt îndrumate către astfel de centre de recoltare doar dacă se pot deplasa cu mijloace proprii. Nu trebuie să folosească transportul în comun. Ulterior vor primi rezultatul de la Direcţia de Sănătate Publică. Pentru cei nedeplasabili sau care solicită expres testarea la domiciliu, ambulanţa se va ocupa în continuare de prelevarea probelor.

Teste COVID gratuite se pot face şi la peste 3800 de medici de familie care au contracte speciale cu casele de asigurări. La aceste cabinete lor poate merge oricine să se testeze, nu doar cei de pe lista lor de pacienţi. În Sadova-Dolj, din 7 testaţi într-o zi, 3 au ieşit pozitivi.

Dr. GINDROVEL DUMITRA, medic de familie: "Simptomele sunt simptome ușoară, rinoree, durere în gât sunt cele mai frecvente, unele persoane vin și cu cefalee iar alte persoane cu stare febrila. O parte dintre ei acuza diverse senzații de usturime, mâncărime la nivelul gatului mulți dintre ei arsuri sau chiar dispariția gustului și mirosului. Va fi o explozie de cazuri, dar mă aștept să fie puține cazuri în terapie intensivă."

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 32°C 28°C
IASI 32°C 24°C
CLUJ 27°C 22°C
CONSTANTA 26°C 23°C
CRAIOVA 32°C 29°C
BRASOV 29°C 21°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI