Summit PPE în Malta. Popularii europeni discută viitorul Europei după Brexit

30 martie 2017, 09:30

Astăzi, popularii europeni au declarat că problema românilor care lucrează în Marea Britanie este o prioritate pentru ei și că vor avea grijă ca, după negocierile de ieșire a Marii Britanii din UE, românii, dar și ceilalți cetățeni europeni care lucrează acolo să nu aibă de suferit, a transmis Lucian Pîrvoiu, din Malta.

Această mică insulă dintr-un arhipelag aflat la jumătatea distanței către Africa sau sudul Europei este cel mai important loc din UE, pentru că aici se adună liderii Uniunii Europene, președintele Comisiei Europene, președintele Consiliului și al Parlamentului European, toți membri ai familiei popularilor. Astfel că reflecția pe care o vor face în Malta privind viitorul Uniunii Europene în contextul Brexitului va fi foarte importantă și va lăsa o amprentă în negocierile care vor dura probabil doi ani – doi ani si ceva.

Relațiile economice dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie vor constitui o nucă tare în negocierile dintre cele două părți, dar și felul în care Brexitul îi va afecta pe cetățenii UE care trăiesc peste Canalul Mânecii va fi un subiect important.

Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene: „Trecem printr-o criză care vine în mare parte din afară, dar şi din interiorul Europei. Ce vreau să spun este că Brexitul nu reprezintă un sfârşit, dar depinde de noi să-l transformăm în începutul a ceva nou, mai bun şi mai puternic”.

După declanşarea articolului 50 vor urma doi ani de negocieri care vor culmina în 2019, în timpul preşedinţiei române a Uniunii Europene, cu desprinderea Marii Britani de blocul comunitar.

Klaus Iohannis, preşedintele României: „Sunt convins că acţiunile noastre viitoare trebuie să se orienteze spre securitate, creşterea locurilor de muncă şi respect pentru valorile fundamentale privind libertăţile”.

Președintele Klaus Iohannis a transmis, într-o postare pe contul de Facebook: Am participat astăzi la Summitul PPE din Malta, alături de şefi de stat şi de guvern din Europa, prilej cu care am avut şi două întrevederi consistente cu Premierul Maltei şi Preşedintele Ucrainei.

 

 

Donald TUSK, preşedintele Consiliului European: „În mod paradoxal există şi un aspect pozitiv al Brexitului. Brexitul ne-a făcut pe noi, comunitatea celor 27, mai determinaţi şi mai uniţi. Trebuie să ne opunem populiştilor, să le spunem clar şi răspicat că naţionalismul şi separatismul prin care încearcă să slăbească UE sunt valori opuse patriotismului modern”.

Britanicii au făcut o greşeală foarte mare şi vor avea de suferit de pe urma acestei greşeli. Din acest moment, trebuie să fim foarte clari, trebuie să apărăm interesele celor 450 de milioane de europeni, şi interesele românilor sunt pentru noi în centrul dezbaterii. Una dintre chestiunile principale de pe masa negocierilor va fi crearea clarităţii şi certitudinii în legătură cu statutul românilor care lucrează în Marea Britanie, a declarat Manfred Weber, liderul grupului PPE din Parlamentul European.

După declanșarea Articolului 50 vor urma doi ani de negocieri care vor culmina în 2019, în timpul președinției române a Uniunii Europene, cu desprinderea Marii Britanii de blocul comunitar.

O relatare de la trimisul special al TVR în Malta, Lucian Pîrvoiu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite