Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Summit la Londra pe tema violenţelor sexuale comise în timpul conflictelor deschis de Angelina Jolie

Angelina Jolie şi şeful diplomaţiei britanice, William Hague, au deschis marţi, la Londra, un summit "fără precedent" pe tema violenţelor sexuale comise în timpul conflictelor şi recurgerii la viol ca "armă de război", o iniţiativă salutată de către Papa Francisc, anunţă Mediafax.

11 Iunie 2014, 15:44 |
Angelina Jolie

Starul hollywoodian, o ambasadoare a bunăvoinţei din partea Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), şi William Hague prezidează până vineri cel mai mare eveniment consacrat, până în prezent, acestui subiect. La summit iau parte delgaţii din peste 100 de ţări, reprezentanţi guvernamentali, ONG-uri, prelaţi, experţi militari şi juridici, asociaţii umanitare şi membri ai societăţii civile.

"Va fi cel mai mare efort, vor fi cele mai importante dezbateri şi decizii din istoria luptei împotriva violenţelor sexuale în timpul conflictelor", a subliniat Hague la sosire, însoţit de Jolie, îmbrăcată în alb.

Papa Francisc a îndemnat, într-un mesaj postat pe contul de Twitter, la care sunt abonate peste 12 milioane de persoane "să ne rugăm pentru toate victimele violenţelor sexuale în situaţii de conflict şi pentru cei care luptă împotriva acestei crime".

La Londra vor fi prezenţi 48 de miniştri de Externe, dar şi cei care s-au aflat şi se află în continuare în prima linie, şi anume victime, martori şi actori implicaţi pe teren.

În afară de dezbateri, summitul propune publicului un program cu ateliere, conferinţe, expoziţii şi filme mute, cu scopul de a sensibiliza asupra unui rău adesea disimulat sub oroarea războiului.

Obiectivul este "trezirea conştiinţelor", "combaterea impunităţii" şi "crearea unui impuls ireversibil" care să conducă la "acţiuni concrete pe teren".

Datele sunt copleşitoare. Potrivit ONU, 36 de femei şi fete sunt violate zilnic în Republica Democratică Congo (RDC), unde numărul femeilor supuse unor violenţe sexuale începând din 1998 încoace este estimat la peste 200.000. Între 250.000 şi 500.000 de femei au fost violate în timpul genocidului din Rwanda, în 1994. Peste 60.000 au fost violate în cursul conflictului din Sierra Leone. Iar cel puţin 20.000 în conflictul din Bosnia, la începutul anilor '90.

Angelina Jolie şi William Hague vor primi vineri susţinerea secretarului de Stat american John Kerry, care a transformat acest subiect într-o "luptă personală". Cei doi miniştri au scris împreună, în februarie, un articol în care afirmau: "Am văzut oroarea. Acum problema este dacă putem uni acţiunile şi energiile pentru a o împiedica".

În opinia secretarului de Stat american, punctul de pornire este considerarea violului comis pe timp de război "o infracţiune internaţională majoră şi nu doar consecinţa inevitabilă a oricărui conflict". "Apoi este necesar să convingem fiecare Guvern în parte să refuze să servească drept refugiu pentru cei care au comis infamii". Acest punct "este necesar să fie una dintre principalele moşteniri ale summitului de la Londra", a insistat Kerry.

La sosirea la summit, marţi, Hague a evocat un "nou protocol internaţional" în vederea unei mai bune înregistrări şi urmăriri a acestor infracţiuni. Iar, în vederea găsirii modului în care să fie schimbată legislaţia anumitor ţări, el a invocat îmbunătăţirea formării militare şi dezvoltarea susţinerii victimelor.

Tot la Londra va fi discutată şi situaţia celor peste 200 de eleve răpite de către gruparea Boko Haram în Nigeria. În acest sens, Hague îl va primi joi pe omologul său nigerian, dar şi reprezentanţi ai statelor vecine, Benin, Ciad, Camerun şi Niger.

Anunţând organizarea summitului, în februarie, la Washington, ministrul britanic a povestit cum l-a inspirat Angelina Jolie şi filmul ei din 2011, "In the Land of Blood and Honey", despre războiul din Bosnia.

Jolie şi Hague au efectuat, ulterior, o vizită la faţa locului, în Bosnia, în martie. Ei s-au întâlnit, atunci, cu femei victime ale violurilor comise în timpul războiului intercomunitar.

"Pe drumul pe care l-am parcurs până am ajuns aici, am vorbit cu femei pe care le-am întâlnit în ultima noastră călătorie", a declarat actriţa marţi. "În special cu această femeie care încă nu i-a spus copilului său că a fost violată, atât de umilită se simte. Ne-am întrebat ce părere ar avea despre o zi ca asta. Această zi este pentru ea", a spus Jolie.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 12°C
IASI 9°C 11°C
CLUJ 8°C 10°C
CONSTANTA 10°C 9°C
CRAIOVA 14°C 12°C
BRASOV 10°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 17 Februarie 2019, 18:49
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 15-02-2019
Deschidere: 7642.1
Maxim: 7708.75
Mimim: 7637.46
Variatie: 0.2%
TLV
1.84
1.19%
SNN
9.33
3.66%
SNP
0.35
0.43%
TEL
22.15
1.58%
FP
0.87
3.53%
BRD
11.60
1.54%
SNG
31.20
0.95%
TGN
336.50
1.97%
EL
10.70
0.19%
SIF5
2.06
2.15%
ARHIVĂ ȘTIRI