Suedezii își apără strategia împotriva COVID-19

27 mai 2020, 08:34

În a doua săptămâna a lunii mai, mortalitatea din cauza COVID-19,  în Suedia, a fost de 6,25 de decese la milionul de locuitori, cea mai ridicată din Europa.

Țara nordică aproape nu a impus restricții, cu excepția interzicerii grupurilor mai mari de 50 de persoane. Au rămas deschise școlile, magazinele, barurile și restaurantele, telemunca a fost doar o opțiune iar distanțarea socială o simplă recomandare. Bilanțul ridicat într-o săptămâna nu ii descurajează pe oficialii nordici.

Suedia are de 4 ori mai multe cazuri decât Danemarca și de 10 ori mai multe ca Norvegia, statele vecine care au impus restricții dure. Dar sistemul de sănătate nu este excedat iar curba infecțiilor, deși întârziată, pare să urmeze același traseu ca în alte părți.

Suedia înregistrează peste 4 mii de decese asociate noului coronavirus și aproape 35 de mii de infectari.

Și în ciuda abordării relaxate, restricțiile altora i-au afectat grav economia. Mai ales exporturile, care în proporție de 70% merg în Europa, închisă de mai bine de 2 luni.

În acest context, de la debutul epidemiei aproape 80 de mii de suedezi și-au pierdut locul de muncă iar rata șomajului este de aproape 8 la sută, cel mai ridicat nivel după 2015.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite