Sudul țării, împărțit între caniculă și vijelii. Disconfortul termic va fi maxim

Zilele de foc nu se mai sfârşesc în sudul ţării,  zonă pentru care meteorologii au emis noi avertizări Cod portocaliu de caniculă, dar şi de instabilitate atmosferică accentuată. Ceea ce înseamnă vijelii și ploi torenţiale, inclusiv în Capitală, în această noapte. Până atunci însă, temperaturile urcă până la 40 de grade.

27 Iulie 2022, 12:07 (actualizat 27 Iulie 2022, 12:44) Știrile TVR |

La Craiova sunt 33 de grade, iar sudul țării rămâne sub o cupolă de foc. Meteorologii au emis o averizare Cod portocaliu potrivit căreia valul de căldură se va menține în regiunile sudice și sud-estice și local în cele vestice, centrale și estice. Temperaturile maxime se vor situa între 37 si 40 de grade. Disconfortul termic va fi maxim. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

De la ora 14.00 însă sunt așteptate vijelii, descărcări electrice și ploi torențiale în sudul și sud-vestul țării, dar și în alte regiuni. Este Cod portocaliu până diseară la ora 22.00. Rafalele de vânt vor atinge chiar și 90 de kilometri pe oră. Iar aversele torențiale și vijeliile reincep în această noapte la ora 03.00 și țin până mâine seară, la ora 22.00, avertizează meteorologii. Așadar, aveți grijă să vă puneți la adăpost, și să vă feriți atât de soare și de aerul sufocant, cât și de furtunile care sunt anunțate.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 6°C
IASI 3°C 3°C
CLUJ 4°C 5°C
CONSTANTA 9°C 9°C
CRAIOVA 3°C 6°C
BRASOV 3°C 6°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI