Succesorul Angelei Merkel, Olaf Scholz, învestit al nouălea cancelar al Germaniei

8 decembrie 2021, 07:24

Actualizare: Social-democratul Olaf Scholz a fost numit miercuri al nouălea cancelar al Germaniei, într-o scurtă ceremonie care a avut loc la Berlin, relatează DPA.

Preşedintele Frank-Walter Steinmeier l-a învestit pe Scholz la Palatul Bellevue, după care noul cancelar va reveni în Bundestag pentru a depune jurământul.

Anterior miercuri, parlamentarii l-au ales pe Scholz în funcţia de cancelar, cu 395 de voturi pentru şi 303 împotrivă. El va conduce un guvern de coaliţie de centru-stânga, format din social-democraţi (SPD), ecologişti (Verzi) şi liberal-democraţi (FDP).

Angela Merkel se retrage astfel din politică, după ce a condus 16 ani cea mai mare economie din Europa. Blocul său conservator, CDU/CSU, trece în opoziţie. Sursa: Agerpres.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Olaf Scholz a punctat într-o conferință de presă principalele teme de politică externă pe care le va urma în mandatul său.

El și-a exprimat preocuparea față de situația tensionată de la frontiera dintre Rusia și Ucraina, unde Moscova a concentrat un important dispozitiv cu puternic caracter ofensiv: 96.000 de militari dotați cu cele mai moderne și puternice sisteme de armament.

Monitorizăm situaţia din Ucraina foarte strâns şi ştim că situaţia este în acest moment extrem de serioasă. De aceea insistăm asupra invulnerabilităţii frontierelor, ceea ce este foarte important pentru noi toţi. Aceasta are consecinţe, vom continua să lucrăm astfel încât formatul Normandia să poată fi implementat din nou, a declarat Olaf Scholz, cancelarul desemnat al Germaniei.

Trebuie să fie destul de clar că ar fi o situaţie inacceptabilă dacă ar exista o ameninţare la adresa Ucrainei, a adăugat Scholz. Politicianul a subliniat că frontierele Ucrainei nu pot fi violate.

Olaf Scholz are 63 de ani, a fost vice-cancelar în guvernul Merkel și ministru de Finante.

A fost liderul social-democraților din 2009 până în 2019.

Între 2011 și 2018 a fost primarul Hamburgului.

Este considerat un politician moderat, care pledează pentru impunerea de taxe asupra tranzacțiilor financiare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite