Succes pentru turismul românesc. Introducerea voucherelor de vacanţă, creştere importanta a veniturilor în zona balneară

Introducerea voucherelor de vacanţă a însemnat o creştere importantă a veniturilor în zona balneară, precizează reprezentanţii Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR) într-un comunicat remis marţi AGERPRES.

04 Septembrie 2018, 11:17 (actualizat 04 Septembrie 2018, 11:26) |
Turism balnear

"OPTBR salută iniţiativa de a sprijini cel mai important sector turistic din România, respectiv turismul balnear. După mulţi ani de promisiuni electorale şi strategii începute şi nefinalizate, observăm cu satisfacţie că, în sfârşit, există o voinţă politică şi sperăm şi un consens în aceasta direcţie, pentru ca această formă de turism bazată exclusiv pe un potenţial de excepţie al României, să devină o realitate", apreciază reprezentanţii turismului balnear.

Conform acestora, fondul de investiţii de circa un miliard de euro destinat infrastructurii şi stabilimentelor balneare, cât şi reducerea cotei de TVA, stabilirea redevenţei zero pentru resursele balneare utilizate pentru sănătate, sunt măsuri care pot conduce în câţiva ani la revitalizarea turismului balnear românesc şi la o dezvoltare de ansamblu al turismului în România.

OPTBR apreciază că, în ultima perioadă, a existat o colaborare "deosebită" cu Ministerul Turismului pentru dezvoltarea României prin exploatarea imensului potenţial balneoclimateric.

Ministerul Turismului a anunţat recent că românii vor primi şi anul viitor vouchere de vacanţă, în 2018 acestea reprezentând o gură de oxigen pentru turismul românesc.

"Una dintre cele mai importante măsuri ale Guvernului României va fi menţinută şi în 2019. Fiecare român, care lucrează în sistemul de stat, va beneficia şi anul viitor de vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 lei", menţionau reprezentanţii MT într-un comunicat.

Pe de altă parte, ministerul a anunţat că a stabilit mai multe măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii în sectorului turismului, precum reducerea TVA la 5% pentru cazare şi restaurant şi eliminarea redevenţelor pentru apa termală şi minerală în sectorul balnear.

"Ministerul Turismului a stabilit, în concordanţă cu planul de acţiune al Guvernului pentru perioada septembrie-decembrie 2018, mai multe măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii sectorului de turism din România. Printre aceste măsuri se numără aplicarea cotei de TVA de 5% pentru domenii precum: cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping, serviciile de restaurant şi de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice, altele decât berea, activităţile sportive, recreative şi distractive", spun oficialii din sector.

Turismul va avea astfel cea mai mică cotă a TVA dintre toate sectoarele economice.

O altă măsură care vine în întâmpinarea stimulării turismului din România, dar şi cu efecte asupra sănătăţii populaţiei, va fi deblocarea turismului balnear prin redevenţe zero pentru apa geotermală şi apa minerală natural utilizată pentru consumul populaţiei la buvetele publice.

În plus, autorităţile locale şi societăţile comerciale vor putea accesa bani din fondul de investiţii, banii destinaţi special dezvoltării şi modernizării staţiunilor balneare.

Estimarea Guvernului pentru dezvoltarea turismului balnear prevede investiţii de minimum un miliard de euro prin proiecte în următorii 10 ani.

"Sectorul turistic balnear avea nevoie urgent de aceste măsuri în contextul în care o treime dintre izvoarele termale şi minerale ale Europei sunt în ţara noastră", susţin reprezentanţii ministerului.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI -1°C -3°C
IASI -4°C -3°C
CLUJ -8°C -8°C
CONSTANTA 1°C -3°C
CRAIOVA -1°C -2°C
BRASOV -6°C -8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI