Liviu Andrei, subprefectul Municipiului Bucureşti, a anunţat că va demisiona, luni, din funcţia de subprefect al Capitalei şi va deveni, din octombrie, manager general al CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu.
Subprefectul de Bucureşti, Liviu Andrei, renunţă la funcţie, ca să fie manager general al Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu. Liviu Andrei a anunţat că va demisiona luni din funcţia de subprefect al Capitalei. Liviu Andrei va fi managerul echipei de fotbal din octombrie şi se va ocupa şi de relaţia cu presa.
Liviu Andrei a fost subprefect şi prefect de Gorj până în vara anului 2012, şi apoi a devenit subprefect de Bucureşti.
"Voi pierde calitatea de înalt funcţionar public prin această demisie, dar este o decizie pe care mi-o asum", a declarat Liviu Andrei.
Liviu Andrei este profesor universitar de educaţie fizică şi sport şi susţine cursuri la Universitatea "Vasile Goldiş" din Arad. El a fost prim-vicepreşedinte al PDL Gorj, iar în 2008 a candidat pentru un post de senator, având susţinerea sindicatelor miniere conduse de Marin Condescu, el pierzând alegerile.