Sub 9.000 de militari ruşi, staţionaţi în Belarus, în cadrul "grupului regional" de forţe pentru apărarea graniţelor ţării

Ministerul Apărării de la Minsk a afirmat că în Belarus vor fi staţionaţi puţin sub 9.000 de militari ruşi, în cadrul "grupului regional" de forţe pentru apărarea graniţelor ţării, transmite The Guardian.

16 Octombrie 2022, 17:36 (actualizat 16 Octombrie 2022, 17:48) Știrile TVR |
Sildaţi ruşi în Belarus / FOTO: Twitter Sviatlana Tsikhanouskaya

 

"Primele trenuri cu militari ruşi care participă (la grupul regional) au început să sosească", a scris duminică pe Twitter Valerii Revenko, şeful departamentului pentru cooperare militară internaţională din cadrul ministerului belarus.

Relocarea lor va dura câteva zile, a menţionat acesta, adăugând că numărul lor total va fi de "puţin sub 9000 de oameni".

Revenko a mai spus că vor fi oferite mai multe detalii la o conferinţă de presă cu ataşaţii militari regionali.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a acuzat luni Polonia, Lituania şi Ucraina că pregătesc atacuri "teroriste" şi o "răscoală" în Belarus şi a anunţat desfăşurarea acestui grup militar regional.

Belarus asigură că această forţă este doar defensivă şi urmăreşte să-şi securizeze graniţa, într-un moment în care Minskul acuză Kievul că pregăteşte o ofensivă, stârnind temeri cu privire la intervenţia sa directă în conflictul din Ucraina.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat marţi Moscova că doreşte "atragerea Belarusului în război" şi a cerut de la G7 o misiune internaţională de observare la graniţa dintre Ucraina şi Belarus.

 

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 23°C 21°C
IASI 24°C 18°C
CLUJ 14°C 14°C
CONSTANTA 13°C 17°C
CRAIOVA 20°C 19°C
BRASOV 20°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI