SUA: Un student ucis și alți trei răniți în urma unui atac cu armă albă la Universitatea Texas

Un bărbat a fost arestat și se află în prezent în custodia poliției după ce, înarmat cu un cuțit de vânătoare, a ucis luni un student și a rănit grav alți trei în campusul Universității Texas din Austin (capitala statului Texas), relatează Reuters, CNN și BFMTV.

02 Mai 2017, 08:30 (actualizat 02 Mai 2017, 08:39) |
Un student ucis și alți trei răniți în urma unui atac cu armă albă la Universitatea Texas

Suspectul de comiterea atacului era și el înscris la această universitate. Incidentul s-ar produs — conform mai multor mijloace de informare în masă — în zona sălii de sport a instituției de învățământ.

Atacatorul identificat drept Kendrex White a fost reținut la scurt timp — aproximativ în două minute — după ce poliția din campus a fost alertată în privința atacului.

"Nu stiu care au fost motivele sale", a declarat David Carter, seful politiei din Austin — responsabilă și pentru securitatea de la Universitatea Texas — într-o conferință de presă.

Toate victimele au fost găsite în zona campusului unde locuiesc tineri de 20 și 21 de ani, a indicat poliția, fără să dea publicității numele victimelor.

"Nu există cuvinte care să redea sentimentul pierderii", a spus președintele universității, Greg Fenves.

Peraoana ucisă a fost găsită fără suflare la sosirea politiei, a indicat căpitanul de poliție Rick Rutledge. Mai multe canale de informare relataseră inițial că un tânăr dintre cei răniți a decedat în urma rănilor primite.

Universitatea își anulase luni orele de curs după acest incident.

"Rugăciunile noastre se îndreaptă către toți cei afectați de tragicul eveniment", a declarat guvernatorul Texasului, Greg Abbott.

 

 

sursa

agerpres.ro

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 15°C
IASI 8°C 10°C
CLUJ 5°C 8°C
CONSTANTA 12°C 13°C
CRAIOVA 11°C 13°C
BRASOV 6°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI