SUA: Un băieţel de 6 ani a fost arestat după ce şi-a împuşcat învăţătoarea

7 ianuarie 2023, 07:41

Tragedia a avut loc la şcoala elementară Richneck din Newport News, statul Virginia.

În sală ar fi avut loc o altercație când elevul de doar 6 ani a scos un pistol și a tras asupra învățătoarei.

„Este vorba de un copil de şase ani, în prezent se află în custodie”, a declarat reporterilor şeful poliţiei locale, Steve Drew. „Nu este o împuşcătură accidentală”. Victima este o tânără în vârstă de 30 de ani şi viaţa ei este în pericol, a precizat el.

„Sunt în stare de şoc şi demoralizat„, a declarat directorul instituţiilor şcolare din Newport News, George Parker.”Avem nevoie de sprijinul comunităţii noastre pentru a ne asigura că copiii nu au acces la arme”.

Oamenii legii încearcă să afle cum a ajuns arma la copil și cum a intrat cu ea la ore. Școala primară, unde învață aproximativ 550 de copii, este echipată cu detectoare de metale, dar elevii sunt verificați aleatoriu. Autoritățile au anunțat că școala va fi închisă luni și a oferit elevilor și părinților ajutor pentru a trece peste acest moment traumatic.

Atacurile armate sunt un flagel în Statele Unite, în special în şcoli. În mai, un adolescent a ucis 19 şcolari şi două învăţătoare într-o şcoală primară din Uvalde, statul Texas.

Peste 44.000 de decese prin împuşcare au fost înregistrate în Statele Unite anul trecut. Jumătatea au fost sinucideri şi jumătate crime, accidente sau cazuri de autoapărare, potrivit site-ului Gun Violence Archive.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite