SUA: S-a închis clinica de avort din Mississippi aflată la originea deciziei Curţii Supreme

Singura clinică de avort din statul Mississippi, aflată în centrul recentei decizii istorice a Curţii Supreme privind interzicerea avortului, şi-a închis miercuri porţile, informează joi AFP.

07 Iulie 2022, 07:44 (actualizat 07 Iulie 2022, 07:48) Știrile TVR |
Jackson Women's Health Organization

"Jackson Women's Health Organization", supranumită "Pink House" (Casa Roz) din cauza culorii pereţilor săi, a realizat ultimele intervenţii înainte de intrarea în vigoare, joi, a legii care interzice toate avorturile în acest stat sărac şi conservator din sudul Statelor Unite, transmite Agerpres.

"Este o zi foarte grea pentru noi şi pentru ultima clinică de avort din Mississippi", a postat pe Twitter Fondul Casa Roz, responsabilă cu strângerea de donaţii menite să asigure funcţionarea instituţiei."Astăzi este ultima noastră zi în care luptăm împotriva tuturor şi oferim avorturi acolo unde nimeni altcineva nu ar putea sau nu ar vrea. Suntem mândri de munca depusă", conform postării.

Această clinică a obţinut, fără să vrea, notorietate internaţională fiind la originea procedurilor judiciare care au condus, pe 24 iunie, la decizia Curţii Supreme de a reveni asupra hotărârii

Roe v. Wade care, din 1973, garanta dreptul femeilor americane de a face avort."Jackson Women's Health Organization" a depus o plângere împotriva unei legi a statului Mississippi care reducea termenele legale pentru avort. Înalta Curte, profund revizuită de fostul preşedinte Donald Trump, s-a folosit de acest dosar pentru a oferi fiecărui stat libertatea de a anula sau a interzice avorturile pe teritoriul său.Treisprezece state au anticipat această schimbare şi au adoptat legi menite să intre în vigoare imediat.

În Mississippi, legea adoptată în 2007 prevede pedepse de până la zece ani cu închisoarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni. Ea prevede o excepţie doar în caz de pericol pentru viaţa mamei, dar nu şi de viol sau incest. Casa Roz a cerut justiţiei locale să blocheze această lege, dar instanţele au refuzat, fiind în final nevoită să se închidă.

Majoritatea statelor vecine având o legislaţie similară în materie de avort, femeile însărcinate din Mississippi care doresc o întrerupere de sarcină se văd nevoite de acum înainte să recurgă singure la pilula de avort sau să parcurgă sute de mile pentru a face un avort în statul Illinois.

Şi în alte state americane s-au închis clinci. Grupul Whole Woman's Health a anunţat miercuri că îşi închide cele patru clinici din Texas pentru a deschide una nouă în statul vecin New Mexico. Singura clinică din St. Louis, în statul Missouri, operată de Planned Parenthood, a încetat, de asemenea, toate procedurile, începând cu 23 iunie. Deşi bătălia în justiţie a amânat termenul limită în statul Louisiana, în cele din urmă accesul la avort ar urma să dispară în jumătate din statele americane.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 37°C 28°C
IASI 30°C 22°C
CLUJ 26°C 23°C
CONSTANTA 31°C 29°C
CRAIOVA 32°C 26°C
BRASOV 28°C 22°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI