SUA. Prima acțiune a justiției împotriva unei fraude legte de coronavirus

Justiţia federală americană a atacat fraudele legate de noul coronavirus
Justiţia federală americană a atacat fraudele legate de noul coronavirus
23 martie 2020, 09:32

Urmărirea penală la nivel federal a fost lansată împotriva site-ului coronavirusmedicalkit.com care pretindea că distribuie vaccinuri împotriva bolii (COVID-19) cu toate că acestea nu există, a anunţat Departamentul Justiţiei într-un comunicat.

Sâmbătă, un judecător federal din Texas a dispus ca site-ul să fie închis, potrivit ministerului. Însă pagina sa de pornire a rămas accesibilă duminică seară.

„Din cauza epidemiei recente de coronavirus (COVID-19), Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) donează kituri pentru vaccinuri. Trebuie doar să plătiţi 4,95 USD pentru transport”, se putea citi acolo, înainte de a fi cerute datele bancare pentru plată.

Ministerul nu a specificat câte persoane au fost păcălite, însă ancheta continuă pentru a-i identifica pe responsabilii escrocheriei şi suma câştigată.

Această primă intervenţie a justiţiei federale face parte din dorinţa autorităţilor americane de a lupta împotriva înşelăciunilor ce au înflorit de la începutul pandemiei.

Ministrul Bill Barr a ordonat săptămâna trecută procurorilor federali să facă din aceasta o prioritate şi i-a chemat pe americani să semnaleze orice abuz la Centrul naţional privind escrocheriile legate de catastrofe.

El şi-a avertizat concetăţenii împotriva tuturor tipurilor de escrocherii: vânzarea online a unor tratamente false, imitarea de e-mailuri de la OMS sau Centrele pentru Controlul Maladiilor (CDC) destinate recuperării datelor personale, apeluri la donaţii pentru asociaţii false etc.

În acelaşi timp, justiţia americană este vigilentă în încercarea de a evita manipularea preţurilor anumitor produse esenţiale, precum gelul hidroalcoolic sau măştile de protecţie.

Peste 33.000 de persoane au fost infectate şi 416 au murit din cauza noului coronavirus în Statele Unite, potrivit ultimului bilanţ al Universităţii John Hopkins

 

sursa

agerpres.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite