SUA: Plângere cu privire la aplicaţiile pentru copii din Google Play etichetate ”aprobat de profesor”

Google play
Google play
31 martie 2021, 11:29

Campaign for a Commercial-Free Childhood (CCFC) şi Center for Digital Democracy (CDD), care au contribuit la acţiuni anterioare ale FTC, au dat ca exemple, printre alte dovezi, rapoarte de la trei grupuri de cercetare distincte, din iunie anul trecut, care au constatat că aplicaţii din Google Play destinate copiilor au transmis date despre utilizatori individuali către alte companii.

Google, deţinut de gigantul american din domeniul tehnologiei Alphabet Inc, a declarat într-un răspuns la plângerea de miercuri că magazinul său de aplicaţii este ”angajat în asigurarea unui mediu pozitiv şi sigur pentru copii şi familii” şi că ”protecţia copiilor pe platforma noastră va continua să fie o prioritate”.

Magazinul Google Play este opţiunea implicită pentru descărcarea aplicaţiilor pe aproape orice smartphone şi tabletă Android din Statele Unite. Pentru a răspunde preocupărilor părinţilor cu privire la aplicaţiile sigure pentru copii, Google le comercializează pe unele dintre acestea cu menţiunea că sunt destinate familiilor şi chiar ”Teacher Approved”.

Compania a declarat anul trecut că aceste etichete sunt stabilite după ce profesori din toată ţara sunt solicitaţi să evalueze aplicaţiile în funcţie de factori precum ”caracterul adecvat vârstei, calitatea experienţei, gradul de consistenţă şi de încântare”.

Într-o plângere depusă miercuri la FTC, grupurile de suport susţin că sistemul de etichetare al Google este înşelător deoarece unele aplicaţii încalcă Legea privind protejarea confidenţialităţii online a copiilor – COPPA.

”Ceea ce sperăm că se va întâmpla în acest caz este ca FTC şi Google să ajungă la o înţelegere prin care Google Play să fie obligat să aplice propriile cerinţe dezvoltatorilor, conform cărora aplicaţiile pentru copii să respecte COPPA”, a declarat Angela Campbell, preşedinte în consiliul de administraţie al CCFC.

În 2019, Google a început să solicite dezvoltatorilor să specifice dacă aplicaţiile lor sunt destinate copiilor pentru a contribui la o mai bună aplicare a politicilor sale conform cărora aplicaţiile trebuie să respecte COPPA. Demersul Google a survenit în urma unei reclamaţii din 2018 către FTC formulată de CCFC, CDD şi de alte grupuri, care şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la modul de aplicare a regulilor Google Play.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă