SUA: Joe Biden s-a adresat, în timpul unui discurs, unei parlamentare americane decedate

Preşedintele american Joe Biden s-a adresat miercuri, în timpul unui discurs, unei parlamentare americane decedate, ceea ce a generat numeroase întrebări din partea presei la conferinţa de presă săptămânală a purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, relatează AFP.

29 Septembrie 2022, 12:08 (actualizat 29 Septembrie 2022, 12:16) Știrile TVR |
Președintele SUA, Joe Biden / FOTO: Captură www.facebook.com/POTUS

"Unde e Jackie?", a întrebat liderul democrat în vârstă de 79 de ani, în timpul unei alocuţiuni consacrate luptei împotriva obezităţii şi insecurităţii alimentare.

"Vreau să le mulţumesc tuturor celor care se află aici", a spus Joe Biden, menţionându-i pe alţi doi legislatori implicaţi în mod special în aceste eforturi, un republican şi un democrat.

Biden a părut să o caute cu privirea în sală pe fosta membră a Camerei reprezentanţilor Jackie Walorski, o politiciană republicană din Indiana care a murit la începutul lui august într-un accident de maşină şi care era foarte angajată în lupta împotriva malnutriţiei.

Între altele, Walorski a contribuit activ la pregătirea unui summit consacrat acestei probleme, chiar evenimentul la care a luat cuvântul miercuri Joe Biden.

După moartea ei, Casa Albă a publicat un comunicat în care preşedintele american s-a declarat "şocat şi întristat".

Bombardată cu întrebări pe acest subiect, miercuri, pentru a afla dacă Biden a uitat că Walorski a decedat, purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei, Karine Jean-Pierre, a evitat să dea un răspuns concret.

Biden "se gândea foarte intens la ea" în cursul acestui eveniment la organizarea căruia Walorski a contribuit activ, s-a limitat să spună purtătoarea de cuvânt.

"Nu consider că este ceva îngrijorător", a adăugat ea, la insistenţele reporterilor.

Karine Jean-Pierre a mai precizat că preşedintele şi-a propus deja ca vineri să întâlnească familia reprezentantei decedate pentru a aduce un omagiu luptei sale "remarcabile" împotriva malnutriţiei.

 

 

sursa agerpres

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 6°C
IASI 3°C 4°C
CLUJ 4°C 4°C
CONSTANTA 10°C 7°C
CRAIOVA 5°C 5°C
BRASOV 6°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI