SUA: Donald Trump a deschis un birou în Florida pentru a promova agenda fostei sale administrații

Donald Trump
Donald Trump
26 ianuarie 2021, 09:55

‘Biroul va fi responsabil cu gestionarea corespondenţei, declaraţiilor publice, apariţiilor şi activităţilor oficiale ale preşedintelui Trump pentru a promova interesele Statelor Unite şi a duce mai departe agenda administraţiei Trump prin advocacy, organizare şi activism public’, menţionează un comunicat.

Anunţul survine în aceeaşi zi în care Camera Reprezentanţilor a trimis către Senat actul prin care îl acuză de incitare la insurecţie în discursul către susţinătorii săi, înaintea asaltului asupra Capitoliului la 6 ianuarie.

Procesul din Senat este aşteptat să înceapă la 9 februarie.

În declaraţia de rămas-bun din ultima sa zi ca preşedinte, Trump le-a spus susţinătorilor săi: ‘Ne vom întoarce într-un fel sau altul’. El nu a mai avut apariţii publice de când a zburat în aceeaşi zi spre reşedinţa sa de la Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida.

Înainte de a-şi încheia mandatul, Donald Trump a discutat cu colaboratori despre crearea unei formaţiuni politice ce s-ar intitula ‘Patriot Party’, potrivit unor surse citate de Wall Street Journal.

 

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite