SUA: Din ce în ce mai mulţi americani se declară „fără religie”

SUA religie
SUA religie
15 decembrie 2021, 08:36

Într-o ţară cunoscută a fi foarte religioasă, 29% dintre adulţi se consideră „atei, agnostici sau fără o anumită religie”, faţă de 16% în 2007, primul an în care Pew Research Institute a măsurat această tendinţă.

Creştinii rămân majoritari, cu un procent de 63%, în scădere faţă de 78% în 2007.

Dintre creştini, cei care se declară protestanţi cunosc cel mai puternic declin, de la 52% în 2007 la 40%, faţă de 21% declaraţi catolici ( 24% în 2007).

Un procent de 6% dintre adulţii americani se identifică cu alte religii, printre care islam (1%), iudaism (1%), budism (1%) şi hinduism (1%).

„Secularizarea evidentă a societăţii americane în secolul 21 nu dă semne de încetinire”, notează Pew Research, al cărui studiu nu face comparaţii cu alte ţări.

Un alt exemplu al declinului interesului pentru religie este faptul că, potrivit sondajului, în prezent, 45% dintre adulţii americani spun că se roagă zilnic, faţă de 58% în 2007.

Dintre protestanţi, evanghelicii constitue majoritatea, 60% identificându-se astfel.

Într-un sondaj anterior, Pew a evidenţiat că 84% dintre creştinii evanghelici albi au votat pentru Donald Trump la alegerile prezidenţiale din 2020.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite