SUA: Curtea Supremă a statului Washington declară neconstituţională pedeapsa cu moartea

Curtea Supremă din Washington
Curtea Supremă din Washington
11 octombrie 2018, 23:56

Curtea a fost sesizată în cazul lui Allen Eugene Gregory, condamnat la moarte pentru un viol urmat de omucidere comis în 1996. La apel, acesta a prezentat un studiu care a arătat că în statul Washington pedeapsa cu moartea se aplică foarte diferit de la un tribunal la altul şi că în cazuri similare şansele de a fi condamnat la moarte sunt de peste patru ori mai mari pentru infractorii de culoare decât pentru cei albi.

Washington este al 20-lea stat american care desfiinţează pedeapsa cu moartea. Instanţa supremă a statului de pe coasta Pacificului a mai adoptat decizii similare în 1972, 1979 şi 1981, dar de fiecare dată au fost adoptate legi noi, care au reintrodus posibilitatea execuţiilor. Cu toate acestea, în Washington nu au mai avut loc decât cinci execuţii din 1976, iar guvernatorul actual, democratul Jay Inslee, a declarat în 2014 un moratoriu privind punerea în aplicare a sentinţelor de condamnare la moarte.

Pedeapsa capitală se aplică în continuare în 30 de state din SUA, dar dintre acestea, 16 nu au mai executat pe nimeni din 1976.

Anul acesta, în Statele Unite au fost executaţi 18 condamnaţi, dintre care 10 în statul Texas. În general, pedeapsa cu moartea se aplică tot mai rar în SUA; anul trecut au fost pronunţate 39 de condamnări la moarte, faţă de 114 în anul 2010 şi în 295 în anul 1998.

O decizie istorică a fost luată și de Malaysia, unde noul Guvern a anunțat că va aboli pedeapsa cu moartea pentru toate infracţiunile şi va opri toate execuţiile care erau programate. Printre cei condamnați la pedeapsa capitală în această țară, pentru trafic de droguri, se află și doi cetățeni români.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite