SUA | Casa Albă exclude impunerea unui pașaport de vaccinare

Casa Albă a declarat marţi că nu va impune un paşaport de sănătate americanilor care să certifice că au fost vaccinaţi împotriva COVID-19, subliniind în acelaşi timp că sectorul privat este liber să avanseze în această direcţie, transmite AFP.

 

07 Aprilie 2021, 06:41 (actualizat 07 Aprilie 2021, 06:42) |
Casa Albă

"Guvernul nu sprijină şi nu va sprijini un sistem care ar impune americanilor să aibă un certificat", a declarat purtătoarea de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki.

"Nu va exista o bază de date federală privind vaccinările şi nicio obligaţie federală care să impună tuturor să obţină un certificat de vaccinare", a adăugat Psaki la conferinţa de presă zilnică.

Cel mai puternic interes pentru această idee îl au companiile private, dornice să redeschidă locuri unde se adună "un număr mare de oameni", cum ar fi stadioanele sau teatrele, a continuat purtătoarea de cuvânt.

Administraţia Biden va publica "sfaturi" cu "răspunsuri importante la întrebările pe care le au americanii, în special în ceea ce priveşte datele personale, securitatea sau discriminarea".

"În ceea ce priveşte guvernul federal, interesul nostru este simplu, şi anume faptul că datele personale şi drepturile americanilor trebuie protejate şi, prin urmare, aceste sisteme să nu fie utilizate împotriva oamenilor în mod injust", a mai declarat Jen Psaki.

Mai multe ţări au implementat sau intenţionează să introducă un paşaport de sănătate care să certifice că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19 pentru a facilita reluarea evenimentelor cu public şi a călătoriilor. Ideea a stârnit însă critici şi îngrijorări puternice cu privire la posibile discriminări şi la protecţia datelor private.

 

 

sursa agerpres

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 1°C
IASI 1°C -3°C
CLUJ -3°C -2°C
CONSTANTA 2°C 0°C
CRAIOVA 1°C 1°C
BRASOV -3°C -3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI