SUA au doborât un ”obiect” zburător deasupra statului Alaska. Acesta avea „dimensiunea unei maşini mici”

11 februarie 2023, 07:59

Un avion F-22 Raptor, cel mai modern și performant din forțele aeriene, a tras o rachetă aer – aer.

Înștiințat de apropierea obiectului, președintele Joe Biden a ordonat distrugerea acestuia.

Pentagonul a confirmat atacul și a precizat că obiectul de dimensiunile unei mașini mici era de culoare gri și nu avea un sistem de propulsie.

General de brigadă Pat Ryder, purtător de cuvânt, Pentagon:Nu avem alte detalii despre acest obiect în prezent, inclusiv descrierea capacităţilor sale, scopul şi originea sa. Era de dimensiunea unei maşini mici, deci nu de forma sau dimensiunile balonului de observaţie la mare altitudine care a fost doborât în largul statului Carolina de Sud pe 4 februarie.

Experţii militari apreciază că obiectul misterios nu avea capacităţi de manevrare şi zbura purtat de curenţii de aer.

La prima vedere, nu era dotat cu sisteme de observaţie. Nu se știe cui aparținea și de ce zbura în apropierea zonei unde se afla una dintre cele mai importante instalații americane, HAARP.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite