SUA acuză Moscova că a deportat mii de ucraineni în Rusia, iar pe alții îi reține în "lagăre de filtrare", unde sunt torturați

Statele Unite au acuzat joi armata rusă că a transferat cu forţa "mai multe mii" de ucraineni în Rusia de la începutul războiului la sfârşitul lui februarie, adesea prin "lagăre de filtrare" unde sunt supuşi unui tratament "brutal", notează AFP.

13 Mai 2022, 06:49 (actualizat 13 Mai 2022, 07:12) Știrile TVR |
Ostatici de razboi / FOTO: Shutterstock

Kievul a avansat numărul de 1,2 milioane de persoane deportate de Moscova în Rusia. Autorităţile ucrainene denunţă şi existenţa unor "lagăre de filtrare" ruse, frecvent în teritoriile controlate de Rusia din estul Ucrainei, prin care trec aceşti "deportaţi".

"Statele Unite estimează că forţele ruse au transferat cel puţin câteva mii de ucraineni în aceste ”lagăre de filtrare” şi au evacuat încă cel puţin alte câteva zeci de mii în Rusia sau teritorii controlate de Rusia, uneori fără a le spune celor evacuaţi care era destinaţia lor finală
", a declarat joi ambasadorul american la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Michael Carpenter, citat de Agerpres.

"Fie şi numai din Mariupol", un oraş-port strategic în prezent controlat practic de Rusia, "estimăm că forţele ruse au strămutat cu forţa câteva mii de civili pe teritoriul rus", a adăugat el într-un discurs ţinut la Viena, potrivit transcrierii publicate de Departamentul de Stat american.

Diplomatul s-a referit la mărturii despre "interogatoriile brutale", însoţite de "tortură", suferite în aceste "lagăre de filtrare", menite să identifice orice persoană cu "cea mai mică loialitate faţă de Ucraina".

"Există multe relatări despre confiscarea telefoanelor mobile ale deţinuţilor", chiar a paşapoartelor acestora, "parole obţinute sub constrângere, reţele sociale şi mesagerii verificate amănunţit în căutarea oricărui semn de opoziţie faţă de războiul barbar purtat de Rusia împotriva Ucrainei", a detaliat el.

"Potrivit acestor informaţii, cei consideraţi pro-Ucraina sunt transferaţi în aşa-numita ”Republică Populară Doneţk", controlată de separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei, "unde se confruntă cu o soartă sumbră", a denunţat în continuare ambasadorul Carpenter.

"Aceste acte constituie crime de război", a protestat el. "Rusia ştie bine" că astfel de "deplasări forţate" sunt "contrare dreptului umanitar internaţional", a insistat Michael Carpenter.

Potrivit unei responsabile a guvernului ucrainean, Liudmila Denisova, "mai mult de 1,19 milioane" de ucraineni, "inclusiv peste 200.000 de copii, au fost deportaţi în Federaţia Rusă".

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 28°C 32°C
IASI 26°C 29°C
CLUJ 28°C 28°C
CONSTANTA 26°C 29°C
CRAIOVA 31°C 32°C
BRASOV 25°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI