30 de morţi, milioane de locuinţe făra căldură și pagube materiale greu de estimat, acesta este bilanțul, încă provizoriu, al iernii cumplite care s-a abătut asupra mai multor state americane. Din cauza viscolului și a ninsorilor, și vaccinarea anti-COVID a fost întreruptă în sute de centre din Statele Unite.
Texanii nu au trecut niciodată printr-o iarnă atât de grea - ger de până la minus 20 de grade, viscol violent și ninsori abundente. Din cauza vremii, alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în multe localități.
S-au întâmplat și tragedii. Oamenii au încercat să facă improvizații pentru a se încălzi. O casă a ars din temelii și 4 persoane au murit.
Texanii din zonele afectate sunt sfătuiți să meargă în adăposturi, pentru că nu se știe când se va restabili alimentarea cu energie electrică.
Din cauza zăpezii, navetiștii nu mai pot ajunge la lucru, iar spitalele lucrează cu mai puțin de jumătate din personalul medical. Mai multe centre de vaccinare au fost închise.
Potrivit unor surse din presă americană, mii de doze de vaccin ar fi fost compromise din cauza întreruperii curentului electric