Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

SUA: Zeci de mii de oameni contestă în stradă alegerea noului preşedinte

Donald Trump n-a avut prea mult timp la dispoziţie pentru a-şi savura victoria. La New York, Los Angeles sau Washington, o mare de oameni a ieşit în stradă pentru a contesta alegerea republicanului în funcţia de preşedinte al Statelor Unite. Protestatarii sunt conştienţi că nu mai pot schimba lucrurile, dar pur şi simplu simt nevoia să-şi exprime revolta.

10 Noiembrie 2016, 09:11 (actualizat 10 Noiembrie 2016, 21:16) |

Celebrul Fifth Avenue unde se află impozantul zgârie nori Trump Tower, al cărui proprietar este preşedintele ales al Statelor Unite, a devenit neîncăpător pentru miile de oameni.

Poliţia a încercat să disperseze mulţimea, dar nu a făcut decât să-i agite şi mai mult pe demonstranţi.

Scenele de violenţă dintre poliţie şi manifestanţii de la New York s-au repetat şi la Chicago, Los Angeles sau Washington, unde forţele de ordine au blocat mai multe străzi pentru a-i împiedica pe manifestanţi să avanseze spre Casa Albă.

Rezultatul scrutinului de marţi redeschide polemicile privind sistemul de vot american.

Cei mai mulţi manifestanţi susţin că, de fapt, votul popular nu mai contează în Statele Unite de vreme ce Hillary Clinton a avut cu peste 200 de mii de voturi peste Donald Trump, dar totuşi candidatul republican a primit majoritatea voturilor din Colegiul Elector.

ACTUALIZARE Telejurnal matinal Mii de manifestanţi s-au adunat pe întreg teritoriul Statelor Unite în semn de protest faţă de victoria neaşteptată a republicanului Donald Trump la prezidenţialele americane.

VIDEO
Americanii au iesit in strada
Începând de miercuri seară, oamenii au ieşit în stradă, la scurt timp după anunţul rezultatului alegerilor, în special la Washington. "Avem o voce!" se putea citi pe pancartele mai multor sute de tineri manifestanţi care s-au adunat în faţă Casei Albe.

În alte oraşe, spiritele s-au încins. Cel puţin o persoană a fost rănită la Oakland, în California, unde au fost sparte vitrine ale unor magazine şi au fost incendiate mai multe tomberoane.

La New York şi Chicago în special, manifestaţiile au început cu câteva sute de participanţi şi au ajuns la câteva mii de persoane la lăsarea serii.

La New York oamenii s-au adunat pe celebrul Fifth Avenue unde se află impozantul zgârie nori - Trump Tower - deţinut de preşedintele ales al Statelor Unite. Proteste similare au avut loc la Chicago, Los Angeles şi în Washington DC.

Poliţia a fost nevoită să blocheze mai multe străzi pentru a-i împiedica pe demonstranţi să avanseze. Nu e preşedintele nostru - strigau contestatarii.

• Chiar dacă nu putem schimba nimic cu adevărat şi trebuie să acceptam ceea ce s-a întâmplat, noi vrem ca ei să ştie că suntem supăraţi. Acest lucru este groaznic. Şi chiar dacă nu putem schimba nimic, ne simţim bine să fim aici, cu toţii împreună, cu fraţii mei şi surorile mele, cu oamenii care împărtăşesc aceleaşi convingeri, trebuie să ştie toată lumea că nu suntem de acord cu ce se întamplă.

• El este întruchiparea unui sistem care pare transpus dintr-o realitate virtuală, unde totul este fals, nimeni nu mai ştie ce este real şi este dureros.

Donald Trump, discursul victoriei: Voi fi preşedintele fiecărui american. Vom căuta un parteneriat, nu un conflict

Hillary Clinton, primul discurs public după înfrângere: Trump va fi preşedintele nostru. Îi datorăm o minte deschisă şi şansa de a conduce

Obama: "Nu suntem în primul rând democraţi sau republicani. În primul rând suntem americani. Suntem patrioţi"

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ALEGERI PREZIDENŢIALE SUA
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 31°C 33°C
IASI 31°C 33°C
CLUJ 30°C 31°C
CONSTANTA 28°C 28°C
CRAIOVA 30°C 32°C
BRASOV 28°C 29°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 August 2018, 03:48
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 17-08-2018
Deschidere: 8127.85
Maxim: 8186.88
Mimim: 8127.85
Variatie: 0.71%
TLV
2.36
0.42%
SNP
0.33
1.25%
SIF5
2.11
1.19%
FP
0.88
0.23%
ALR
3.05
4.38%
SNG
32.50
1.09%
BRD
13.98
1.88%
TGN
342.00
1.18%
SIF4
0.75
2.09%
EBS
160.75
3.79%
ARHIVĂ ȘTIRI