SUA: Un judecător federal blochează intenția Pentagonului de a-i pedepsi pe militarii care nu se vaccinează

Pentagon
Pentagon
4 ianuarie 2022, 10:27

În urma depunerii unei plângeri de către 35 de membri ai forţelor speciale, judecătorul Reed O’Connor a emis un ordin preliminar care blochează intenţia Departamentul Apărării şi Forţele Navale de a-i pedepsi pe militarii care, din motive religioase, au refuzat să se vaccineze.

Reed, care a fost numit în funcţia de judecător federal în mandatul fostului preşedinte George W. Bush, a spus că Forţele Navale nu au acordat nici măcar o singură excepţie pe motive religioase de la regula vaccinării.

În acest caz membrii Forţelor Navale caută să îşi apere libertăţile pentru a căror protecţie au făcut atât de multe sacrificii. Pandemia de COVID-19 nu autorizează guvernul să abroge aceste libertăţi”, indică decizia de 26 de pagini dată de judecătorul O’Connor.

Militarii respectivi au făcut obiectul unor măsuri disciplinare pentru refuzul lor de a se vaccina anti-COVID.

First Liberty Institute, o organizaţie dedicată apărării libertăţii religioase în SUA şi care îi reprezintă pe cei 35 de militari reclamanţi, a salutat decizia judecătorului federal. ”Forţarea unui militar să aleagă între credinţă şi servirea ţării sale este în contradicţie cu Constituţia şi valorile Americii”, a subliniat Mike Berry, avocatul general al First Liberty Institute, într-o declaraţie scrisă. Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite