SUA: Un fost polițist a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru participarea la asaltul asupra Capitoliului

2 septembrie 2022, 20:16

Pe 6 ianuarie 2021, câteva mii de susținători ai lui Donald Trump au luat cu asalt clădirea Congresului, neumulțumiți de rezultatul alegerilor prezidențiale. Printre ei, un fost polițist din New York, în vârstă de 56 de ani, care a agresat mai mulți ofițeri care păzeau instituția. Fapte pentru care a primit acum 10 ani de închisoare, fiind cea mai aspră pedeapsă decisă până acum. 850 de persoane au fost arestate și sunt acuzate pentru diverse fapte comise în timpul insurecției. Sentința a fost anunțată în timp ce președintele Biden a ținut un discurs la Philadelphia despre pericolul ideologiei promovate de Donald Trump.

JOE BIDEN, preşedintele SUA: „Prea multe dintre lucrurile care se întâmplă în ţara noastră nu sunt normale. Donald Trump şi republicanii MAGA (Make America Great Again, sloganul campaniei lui Donald Trump, n.red.)  reprezintă o formă de extremism care ameninţă temelia republicii noastre. Forţele MAGA sunt hotărâte să dea ţara înapoi. Să o ducă într-un vreme când în America nu exista dreptul la alegere. Nu exista dreptul la viaţă privată, dreptul la contracepţie sau dreptul de a te căsători cu persoana pe care o iubeşti.”

Biden a deplâns faptul că sunt unii care îi văd pe cei care au luat cu asalt Congresul ca fiind patrioți și acuză Partidul Republican că se lasă dominat și intimidat de Trump. În replică, liderul republicanilor din Senat a spus că Biden este cel care rănește sufletul Americii.

KEVIN McCARTHY, liderul republicanilor din Senat: „Ce este clar pentru mine şi pentru voi este că Washington-ul şi Casa Albă nu ascultă. Pur şi simplu nu înţeleg. Nu aţi fost niciodată mai îngrijoraţi, mai speriaţi de direcţia în care merge ţara, dar ei vă spun că totul este bine. Joe Biden are dreptate. Democraţia este pe buletinul de vot din noiembrie, iar Joe Biden şi stânga radicală din Washington distrug democraţia americană chiar sub ochii voştri.”

Cele două discursuri radical diferite au loc cu doar două luni înainte alegerilor pentru Congres de la jumătatea mandatului prezidențial și care vor reconfigura balanța de putere de la Washington. În noiembrie, se aleg toți membrii Camerei Reprezentanților și o treime din Senat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite