SUA: Steve Bannon, fostul consilier al lui Donald Trump, s-a predat FBI-ului în ancheta asaltului de la Capitoliu

Steve Bannon
Steve Bannon
15 noiembrie 2021, 21:46

”Dăm jos regimul lui Biden!”, a spus Bannon în faţa jurnaliştilor adunaţi la sediul FBI-ului din Washington, acuzând că tot ce se întâmplă în jurul respectivei anchete este doar ”gălăgie”.

În vârstă de 67 de ani, Steve Bannon este unul din cei peste 30 de apropiaţi ai fostului preşedinte republican Trump convocaţi de comisia Camerei Reprezentanţilor să depună mărturie în ancheta privind asaltul de la Capitoliu.

El a fost inculpat pentru refuzul de a se prezenta în faţa acestei comisii, alcătuită majoritar din democraţi, şi de a-i transmite documente, invocând dreptul foştilor preşedinţi de a păstra confidenţiale unele documente şi discuţii.

Steve Bannon riscă între o lună şi un an de închisoare pentru fiecare din cele două capete de acuzare. Pe 6 ianuarie el nu mai avea nicio funcţie oficială, dar respectiva comisie susţine că el pare să fi vorbit cu Trump despre manifestaţie în zilele anterioare.

Peste 150 de persoane au fost audiate de comisia Congresului, care săptămâna trecută a emis noi convocări pe numele unor apropiaţi ai lui Trump, inclusiv fosta sa purtătoare de cuvânt Kayleigh McEnany şi consilierul său Stephen Miller.

Un alt colaborator apropiat al fostului preşedinte republican, Mark Meadows, nu a dat curs vineri unei citaţii de a se prezenta în faţa comisiei de anchetă.

Acesta din urmă a ţinut să atragă atenţia că inculparea lui Bannon este ”un mesaj clar” asupra riscurilor la care se supun toţi cei care refuză să colaboreze cu ea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă