SUA: Presupusul autor al exploziei din Nashville a trimis colete către cunoscuți, în care își expune ideile

Cu câteva zile înainte ca Anthony Warner să se arunce în aer într-o autorulotă în centrul oraşului Nashville, el a trimis o serie de colete către cunoscuţi ai săi pe teritoriul american, au anunţat sâmbătă oficiali ai Biroului Federal de Investigaţii (FBI), informează luni dpa.

04 Ianuarie 2021, 10:23 (actualizat 04 Ianuarie 2021, 10:48) |
Anthony Warner

Warner, 63 de ani, este acuzat că a declanșat în dimineaţa zilei de Crăciun o explozie ce a rănit trei persoane şi a avariat grav zeci de clădiri, multe dintre ele istorice, însă oficiali americani continuă să lucreze pentru a determina motivul lui şi au admis că s-ar putea să nu reuşească să facă acest lucru în condiţiile în care bărbatul a murit în această explozie.

Unul dintre colete a apărut de Anul Nou, fiind ştampilat la poştă cu două zile înainte de explozie, conţinând cel puţin nouă pagini dactilografiate şi două stickuri USB Samsung, dar fără a conţine adresa expeditorului, informează postul WTVF.

"Cunoaşterea pe care am dobândit-o este nemărginită", se poate citi în scrisoarea ce ar fi fost scrisă de Warner. "Acum, eu înţeleg totul, vreau să zic totul începând cu cine/ce suntem noi cu adevărat, până la cum este cu adevărat universul ştiut", continuă scrisoarea.

Alte scrisori conţin teorii ale conspiraţiei cu privire la aselenizare, la atacurile teroriste din 11 septembrie şi la atacuri ale extratereştrilor asupra planetei care au început în septembrie 2011, dar care au fost muşamalizate de mass-media, mai dezvăluie WTVF, care a văzut scrisorile, dar nu le-a publicat.

Warner a scris de asemenea despre "reptilieni şi oamenii-şopârlă care în opinia sa controlează pământul şi care au un DNA modificat", potrivit postului de televiziune. "Ei pun un comutator în creierul uman pentru a putea să umble printre oameni şi să pară umani", ar mai fi scris Warner.

FBI a declarat pentru WTVF că a fost informat că Warner "a trimis materiale în care îşi expune punctele de vedere către câţiva cunoscuţi din ţară" şi le-a cerut tuturor celor care vor primi un astfel de colet să contacteze biroul federal prin 800-CALL-FBI.

Analiza ADN a resturilor umane găsite la locul exploziei a permis identificarea lui Anthony Warner. Poliţia a considerat că a fost vorba despre un ''act intenţionat'', iar anchetatorii continuă să caute mobilul acestuia.

 

 

sursa agerpres

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 26°C
IASI 17°C 17°C
CLUJ 16°C 17°C
CONSTANTA 25°C 22°C
CRAIOVA 26°C 25°C
BRASOV 20°C 20°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI