SUA: Comisia Juridică a Camerei Reprezentanţilor lansează o anchetă privind suspiciuni legate de Donald Trump

Donald Trump
Donald Trump
4 martie 2019, 22:25

Comisia precizează într-un comunicat că investighează suspiciunile de „obstrucţionare a justiţiei, de corupţie şi alte abuzuri de putere din partea preşedintelui Trump, a asociaţilor acestuia şi a unor membri ai administraţiei sale”.

Comisia a contactat în total 81 de persoane şi organizaţii, printre care directorul financiar al Trump Organization, Allen Weisselberg, avocatul personal al preşedintelui, Jay Sekulow, fostul ministru al Justiţiei, Jeff Sessions, foşti oficiali de la Casa Albă precum Steve Bannon, Sean Spicer şi Hope Hicks, sau fondatorul WikiLeaks, Julian Assange.

„Am văzut daunele aduse instituţiilor noastre democratice în cei 2 ani în care Congresul a refuzat să întreprindă o supraveghere responsabilă. Congresul trebuie să ofere o verificare asupra abuzurilor de putere”, a subliniat preşedintele comisiei, Jerrold Nadler.

„Scrisoarea Comisiei Juridice a Camerei a fost primită de Casa Albă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei americane, Sarah Sanders. „Oficiul Consilierului juridic şi responsabilii relevanţi ai Casei Albe o vor analiza şi vor răspunde în termen corespunzător”, a adăugat Sanders.

Şi purtătoarea de cuvânt a Departamentului Justiţiei, Kerri Kupec, a confirmat primirea unei scrisori din partea Comisiei Juridice. Cererea este în curs de evaluare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă