Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Studiu: Numai 32% dintre români folosesc zilnic internetul, majoritatea de pe telefoane mobile

Doar 32% dintre români folosesc internetul aproape zilnic, majoritatea pentru a accesa paginile de socializare de pe smartphone-uri sau telefoane mobile. Potrivit studiului Google, realizat în cinci ţări, o treime dintre respondenţii români ai studiului online intră pe internet de îndată ce se trezesc. Românii sunt cei mai împătimiți autori de bloguri dintre toate țările participante în studiu, este o altă concluzie a studiului online.

13 Mai 2014, 12:18 (actualizat 13 Mai 2014, 13:19) |
aplicaţii smartphone

Numai 32% dintre români folosesc internetul aproape în fiecare zi (în medie), iar dintre aceștia 75% accesează paginile de socializare și 72% comunică on-line prin mesaje text, potrivit rezultatelor studiului "Internetul în viața de zi cu zi", comandat de Google și realizat în cinci țări: România, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria și Polonia, potrivit Agerpres. Numărul românilor care folosesc aproape zilnic internetul este cel mai redus dintre toate cele cinci țări.

Potrivit studiului citat, dintre românii conectați la internet 67% folosesc smartphone-uri sau telefoane mobile pentru a se conecta, iar 32% folosesc tabletele, procente mai mari decât în celelalte cinci țări.

De asemenea, 60% dintre respondenți sunt deschiși la noutăți tehnologice precum căutarea vocală, cel mai mare procent dintre toate cele cinci țări.

Laptop-urile și calculatoarele personale sunt cel mai des folosite pentru căutări on-line, în timp ce smartphone-urile și tabletele se folosesc pentru accesarea rețelelor de socializare.

Femeile și bărbații au obiceiuri diferite privind folosirea internetului în viața de zi cu zi — femeile folosesc internetul mai des decât bărbații pentru a comunica, iar bărbații descarcă aplicații și urmăresc programe TV on-line ceva mai des decât femeile. Atunci când își petrec timpul liber on-line, bărbații citesc mai multe știri și informații decât femeile (63% față de 53%), în timp ce femeile preferă să socializeze și comunică on-line mai mult decât bărbații (47% față de 36%).

Femeile socializează mai mult pe internet decât bărbații, iar dacă ar ajunge pe o insulă pustie, jumătate dintre femei ar alege să ia cu ele un calculator sau un smartphone conectat la internet. În cazul bărbaților, prima opțiune este un cuțit (36%), însă la o distanță foarte mică de dispozitivul conectat on-line (34%).

Potrivit studiului, o treime dintre românii aflați în mediul on-line intră pe internet de îndată ce se trezesc.

Atracția online-ului este atât de mare încât primul obiect ales să îl ia pe o insula pustie este, în medie, un dispozitiv conectat la internet (41%), mai important decât un prieten (37%) sau un cuțit (26%). Majoritatea își încep ziua on-line: utilizatorii împătimiți intră pe internet de îndată ce se trezesc (32%), un sfert dintre ei în timpul rutinei de dimineață și 5% în drum spre școală, se arată în documentul citat de Agerpres.

După căutarea pe internet, mediile de socializare sunt principalul motiv al accesării internetului de către românii conectați: 75% dintre ei intră frecvent pe rețelele de socializare iar Facebook este lider incontestabil în condițiile în care 97% dintre românii care folosesc mediile de socializare au un cont de Facebook.

Peste trei sferturi dintre românii conectați urmăresc videoclipuri on-line sau le descarcă de pe internet. În ceea ce privește divertismentul video, YouTube este principala sursă, mai bine de două treimi (68%) din utilizatorii de internet urmărind videoclipuri pe YouTube.

În ceea ce privește divertismentul pe smartphone, utilizatorii români apreciază cel mai mult jocurile (68%), muzica (57%) și fotografia (47%).

Românii sunt cei mai împătimiți autori de bloguri dintre toate țările participante în studiu: 12% dețin bloguri, în timp ce în celelalte țări procentul abia ajunge la 7%.

Întâlnirile on-line nu reprezintă o idee bună pentru români, deoarece 58% consideră că internetul nu este un loc potrivit pentru a începe o relație, deși cred că este locul potrivit pentru a-ți face prieteni. Numai unul din cinci români prezenți în spațiul on-line au încredere în internet în privința relațiilor romantice, bărbații fiind mai dispuși să stabilească întâlniri on-line decât femeile (26% față de 18%).

Studiul a fost realizat de IIBR cu ajutorul metodei CAWI (studiu on-line) în cadrul proiectului 'Internetul în viața de zi cu zi' care a inclus cinci țări: Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria și România. În fiecare țară, studiul a cuprins 1.000 de respondenți în vârstă de cel puțin 15 ani, care folosesc internetul în mod regulat (cel puțin o dată pe săptămână).

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 21°C 18°C
IASI 21°C 20°C
CLUJ 20°C 18°C
CONSTANTA 19°C 19°C
CRAIOVA 22°C 18°C
BRASOV 20°C 17°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 19 Octombrie 2018, 12:56
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-10-2018
Deschidere: 8599.66
Maxim: 8603.29
Mimim: 8569.1
Variatie: -0.02%
EL
10.76
0%
TLV
2.34
0.21%
DIGI
29.55
0.34%
FP
0.94
0%
TGN
353.00
0.14%
SNP
0.39
0.13%
SNG
34.30
0%
BRD
13.18
0.3%
SNN
8.03
1.01%
SIF4
0.62
0%
ARHIVĂ ȘTIRI