Studiu: Nouă speranță pentru leucemie, cu celule de laborator

O nouă speranță pentru vindecarea leucemiei vine din Italia, cu celule de laborator. Aproape 86% din bolnavi cărora le-au fost administrate celulele au răspuns cu dispariția completă a cancerului.

21 Octombrie 2020, 10:19 (actualizat 21 Octombrie 2020, 10:32) |
Leucemie

Speranța de vindecare a leucemiei limfoblastice acute, la pacienții adulți și copii, vine datorită unor celule de laborator numite CARCIK, care au demonstrat că au o activitate antitumorală extrem de promițătoare.

În rândul pacienților tratați cu cea mai mare doză, aproape 86% (șase din șapte) au răspuns la tratament prin dispariția completă a tumorii.

Studiul clinic este dezvoltat în Italia, în laboratoarele de cercetare ale Fundației Tettamanti, coordonat de Centrul de Hemato-Oncologie Pediatrică al unei fundații din zonele Monza și Brianza, cu colaborarea Spitalului Papa Giovanni XXIII din Bergamo, publicat pe Jurnalul de investigații clinice.

Conform Agenției ANSA, este vorba despre celule CAR-T obținute din celulele T ale sistemului imunitar al donatorilor sănătoși și modificate în laborator în așa fel încât să le fie sporită capacitatea de a recunoaște și distruge celulele canceroase.

Celulele CARCIK au fost administrate pacienților pediatrici și adulți cu leucemie limfoblastică acută care au recidivat după transplantul de celule stem hematopoietice în variantă alogenă.

Studiul arată că celulele se extind și persistă mult timp în organism, având o activitate antitumorală promițătoare. Din pacienții tratați cu cea mai mare doză de aceste celule, aproape 86% au răspuns cu o dispariție completă a tumorii.

Cercetătorii au testat patru doze diferite de celule CARCIK îndreptate împotriva antigenului CD19 și au tratat în total de 4 copii și 9 adulți cu leucemie limfoblastică acută. Pacienții fuseseră deja supuși unor tratamente și cel puțin unui transplant de celule stem, însă boala a recidivat. Se aflau într-un stadiu avansat al bolii, pentru care nu mai existau alte opțiuni terapeutice disponibile.

La patru săptămâni după perfuzia cu celule CARCIK, șase dintre cei șapte pacienți tratați cu cele mai mari doze au obținut dispariția tumorală completă. În plus, celulele CARCIK administrate s-au extins puternic și s-a dovedit că persistă în organism timp de până la 10 luni.

 

 

sursa mediafax

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 11°C
IASI 8°C 10°C
CLUJ 4°C 4°C
CONSTANTA 8°C 9°C
CRAIOVA 10°C 9°C
BRASOV 5°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI