Studiu: Femeile în jurul vârstei de 40-50 de ani infectate cu COVID-19 sunt mai predispuse să aibă simptome persistente

Coronavirus. Simptome
Coronavirus. Simptome
24 martie 2021, 16:42

Un studiu a constatat că la cinci luni după externare, pacienţii cu COVID-19 – femei albe de vârstă medie care aveau şi alte probleme de sănătate, precum diabet, boli de plămâni sau inimă – au raportat simptome de COVID îndelungate.

„Studiul nostru constată că cei care au avut cele mai grave simptome prelungite tind să fie femei albe în vârstă de aproximativ 40 până la 60 de ani care au cel puţin două probleme de sănătate pe termen lung”, a declarat Chris Brightling, profesor de medicină respiratorie de la Universitatea Leicester, care a condus studiul PHOSP-COVID.

Un al doilea studiu realizat de International Severe Acute Respiratory and emerging Infections Consortium (ISARIC) arată că femeile sub 50 de ani erau mai predispuse să aibă probleme de sănătate pe termen lung spre deosebire de bărbaţi şi alţi participanţi la studiu mai în vârstă.

„Devine din ce în ce mai clar că COVID-19 are consecinţe profunde pentru cei care supravieţuiesc bolii”, a afirmat Tom Drake, cercetător de la Universitatea Edinburgh care a coordonat studiul ISARIC.

Studiul ISARIC, care a analizat 327 de pacienţi, a constatat că femeile sub 50 de ani au fost de două ori mai predispuse să raporteze oboseală, de şapte ori mai predispuse să aibă probleme de respiraţie, precum şi probleme legate de memorie, mobilitate şi comunicare.

Studiul PHOSP a analizat 1.077 de pacienţi bărbaţi şi femei care au fost externaţi din spitalele din Marea Britanie între martie şi noiembrie 2020 după ce au avut COVID-19.

Majoritatea pacienţilor au raportat simptome persistente multiple după 5 luni, precum dureri musculare şi articulare, oboseală, slăbiciune, respiraţie şi gândire înceţoşată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite