Studiu: Cerere mai mare pentru joburile din turism, retail şi call-center. Salariul mediu net al unui angajat entry level din România este de 3.000 de lei pe lună

Tot mai mulţi tineri se află în căutarea unui loc de muncă la aproape două săptămâni de la încheierea examenului de Bacalaureat, numărul de aplicări pentru joburile entry level şi cele din categoria "fără experienţă" crescând cu aproximativ 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform unui comunicat al eJobs, citat de Agerpres.

06 Iulie 2022, 10:48 (actualizat 06 Iulie 2022, 10:55) Știrile TVR |
Șomaj, angajare, târg de joburi / FOTO: Autor: LUCIAN TUDOSE, Credit: AGERPRES/ FOTO, foto.agerpres.ro

De altfel, şi angajatorii au scos în piaţă un număr important de joburi care se adresează celor aflaţi la început de carieră - peste 25.000 de locuri de muncă pentru cei fără experienţă sau cei din segmentul entry-level sunt disponibile în acest moment pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Cele mai multe au fost postate de companiile care activează în retail, cele din servicii, industria alimentară, turism, transport şi call - center/BPO.

Domeniile care au atras cele mai multe aplicări din partea acestor candidaţi au fost retailul, call-center/BPO, servicii, IT/telecom şi turism/horeca.

Acestea sunt, în mod tradiţional, domeniile spre care se îndreaptă cu cea mai mare uşurinţă tinerii pentru că permit o specializare rapidă la locul de muncă, iar unele sectoare, cum ar fi turismul, HoReCa sau call-center-ele vin şi cu proiecte sezoniere, căutate în special de cei care vor să se angajeze doar pe perioada verii.

"Faptul că vedem, însă, un procent destul de mare, peste media la nivelul întregii pieţe de candidaţi, a celor care aplică pentru joburi remote, ne duce la concluzia că sunt destul de mulţi tineri care vor să se angajeze permanent şi să poată continua munca şi din toamnă, în paralel cu studiile. Dacă, la nivel general, vorbim despre un procent de 12% alocat aplicărilor pentru locurile de muncă remote, în cazul celor fără experienţă procentul creşte la 20%", a explicat Roxana Drăghici.

Potrivit Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net al unui angajat entry level din România este de 3.000 de lei pe lună.

Dintre domeniile preferate de tineri, cele mai mari salarii medii nete le oferă angajatorii din IT (4.000 de lei), telecom (3.500 de lei), call-center/BPO (2.700 de lei), turism/HoReCa (2.500 de lei) şi servicii (2.200 de lei).

În acest moment, peste 37.000 locuri de muncă pentru România şi străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 28°C 32°C
IASI 26°C 29°C
CLUJ 28°C 28°C
CONSTANTA 26°C 29°C
CRAIOVA 31°C 32°C
BRASOV 25°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI