Studiu american: Reinfectarea cu COVID-19 creşte atât riscul efectelor acute, cât şi riscul de COVID de lungă durată

Reinfectarea cu SARS-CoV-2
Reinfectarea cu SARS-CoV-2
10 noiembrie 2022, 20:21

”Reinfectarea cu COVID-19 creşte atât riscul efectelor acute, cât şi riscul de COVID de lungă durată”, a spus dr. Ziyad Al-Aly de la Facultatea de Medicină a Universităţii Washington din St. Louis. ”Acest risc a fost evidenţiat la persoanele nevaccinate, la cele vaccinate şi la cele cărora le-au fost administrat doze booster”, a adăugat el.

Concluziile studiului au fost formulate pe baza datelor colectate de Departamentul pentru veterani din Statele Unite din 1 martie 2020 până pe 6 aprilie 2022 corespunzătoare unui număr de 443.588 de pacienţi cu o singură infectare SARS-CoV-2, 40.947 cu două sau mai multe infectări şi 5,3 milioane de indivizi neinfectaţi. Cei mai mulţi dintre subiecţii studiului au fost bărbaţi.

Pacienţii reinfectaţi au prezentat un risc de deces de peste două ori mai mare şi un risc de spitalizare de trei ori mai mare în comparaţie cu pacienţii infectaţi o singură dată cu SARS-CoV-2. Totodată, ei au prezentat riscuri crescute în ceea ce priveşte probleme pulmonare, cardiace, sangvine, renale, diabet, sănătate mintală, osoase şi musculare, precum şi tulburări neurologice, potrivit unui studiu publicat în revista Nature Medicine.

”Chiar dacă o persoană a avut o infecţie iniţială, iar apoi s-a vaccinat – ceea ce înseamnă imunitate dublă în urma infectării anterioare şi a vaccinării -, ea este în continuare susceptibilă de efecte adverse odată cu reinfectarea”, a precizat conducătorul studiului, Ziyad Al-Aly.

Pacienţii care au suferit infectări repetate au avut o probabilitate de trei ori mai mare de a dezvolta probleme pulmonare, de trei ori mai mare de a suferi afecţiuni cardiace şi cu 60% mai mare de a se confrunta cu probleme neurologice în comparaţie cu pacienţii infectaţi o singură dată, este concluzia la care au ajuns autorii studiului. Riscurile cele mai mari au fost înregistrate în prima lună după reinfectare, dar au rămas în continuare evidente după şase luni de la reinfectare.

Riscurile şi povara cumulată a infecţiilor repetate au crescut odată cu numărul infectărilor, chiar şi după ce au fost luate în considerare diferenţele legate de diferitele variante COVID-19 – Delta, Omicron şi BA.5, au mai precizat cercetătorii.

”Am început să vedem numeroşi pacienţi care vin la clinică cu un aer invincibil”, a declarat Ziyad Al-Aly pentru Reuters. ”Aceştia se întreabă: ‘Contează cu adevărat o reinfectare?’ Răspunsul este: da, bineînţeles că ea contează”.

Înaintea sezonului sărbătorilor care bate la uşă şi care presupune călătorii şi adunări de persoane în spaţii închise, ”oamenii ar trebui să fie conştienţi că reinfectarea este una dintre consecinţe şi ar trebui să ia măsuri de precauţie”, a adăugat el.

”Nu recomandăm măsuri draconice, dar poate dacă mergi cu avionul, ar trebui să porţi mască sanitară”, a spus Al-Aly. ”Dacă eşti într-un supermarket, gândeşte-te că persoana de lângă tine ar putea avea un sistem imunitar slăbit şi dacă porţi mască sanitară, ai putea contribui la protejarea ei”.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite