STUDIU | Al doilea booster îi protejează pe vârstnici de COVID-19, însă nivelul de protecţie scade rapid

Vaccin anti-COVID
Vaccin anti-COVID
6 aprilie 2022, 11:01

Protecţia oferită de al doilea booster împotriva riscului de infectare a început să scadă după patru săptămâni, au precizat cercetătorii israelieni într-un studiu publicat marţi în New England Journal of Medicine.

În schimb, protecţia împotriva formelor severe de COVID-19 nu a scăzut în primele şase săptămâni după administrarea celui de-al doilea booster, însă autorii studiului sunt de părere că oamenii de ştiinţă au nevoie de mai multe cercetări pentru a evalua protecţia pe termen lung oferită de cea de-a patra doză a acestui vaccin.

Autorii studiului, realizat pe aproximativ 1,3 milioane de persoane cu vârste de peste 60 de ani, a analizat datele medicale furnizate de Ministerul Sănătăţii din Israel între 10 ianuarie şi 2 martie, o perioadă în care varianta Omicron a noului coronavirus era predominantă în această ţară. Studiul a fost publicat cu o zi înainte de o reuniune a reprezentanţilor Agenţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA), care se vor întruni miercuri pentru a discuta despre necesitatea administrării unor doze de supra-rapel suplimentare, la o săptămână după ce Statele Unite au autorizat cel de-al doilea booster pentru persoanele de peste 50 de ani în contextul răspândirii rapide a subvariantei Omicron BA.2.

Miniştrii Sănătăţii din Europa au îndemnat la rândul lor guvernele ţărilor din UE să sprijine administrarea celui de-al doilea booster în rândul persoanelor de peste 60 de ani. Dintre ţările din Asia, Coreea de Sud a început să administreze a patra doză a vaccinurilor anti-COVID-19 încă din luna februarie, iar Singapore a anunţat că al doilea booster urmează să fie administrat în curând persoanelor de peste 80 de ani.

Un alt studiu realizat în Israel a arătat luna trecută că vârstnicii care au primit cel de-al doilea booster al vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer-BioNTech au prezentat o rată de mortalitate cu 78% mai mică decât cei care au primit un singur booster. Israelul a început să administreze al doilea booster încă din luna ianuarie.

 

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite