Studiu: Unul din trei bolnavi de COVID-19 suferă de probleme psihiatrice sau neurologice ulterioare

Coronavirus mutatii
Coronavirus mutatii
7 aprilie 2021, 11:23

Anxietatea (17%) şi tulburările de dispoziţie (14%) au fost diagnosticate cel mai frecvent, afirmă autorii acestui studiu, publicat miercuri în revista de specialitate The Lancet Psychiatry.

Incidenţa afecţiunilor neurologice, precum hemoragiile cerebrale (0,6%), accidentele vasculare cerebrale (AVC – 2,1%) şi demenţa (0,7%), a fost global mai scăzută, dar riscul a fost în general mai ridicat în rândul pacienţilor care au avut forme grave de COVID-19.

Deşi riscul la nivel individual pentru cele mai multe dintre aceste tulburări neurologice şi psihiatrice este mic, efectul său poate fi „considerabil” pentru sistemele de sănătate din cauza amplorii pandemiei, a declarat Paul Harrison, profesor la Universitatea Oxford din Marea Britanie, principalul autor al studiului. Cu atât mai mult cu cât multe dintre aceste afecţiuni sunt „cronice”, a argumentat el, pledând pentru înzestrarea sistemelor de sănătate cu resurse „pentru a face faţă nevoilor”.

Analizând dosarele medicale în format electronic ale unui grup de 236.379 de pacienţi care au avut COVID-19, autorii cercetării au constatat că 34% dintre acele persoane au primit un diagnostic de boală neurologică sau psihiatrică în primele şase luni după infectare.

Pentru 13% dintre aceste persoane, a fost vorba despre primul lor diagnostic neurologic sau psihiatric.

Riscul de a dezvolta astfel de afecţiuni pe termen lung este crescut la pacienţii spitalizaţi cu forme severe de COVID-19. Astfel, 46% dintre pacienţii internaţi la reanimare au primit un diagnostic de tulburări neurologice sau psihiatrice în primele şase luni după infectare. Aproape 7% dintre pacienţii care au fost la reanimare au suferit ulterior un AVC, 2,7% o hemoragie cerebrală şi aproape 2% au dezvoltat demenţă. În comparaţie, aceste procente au fost de 1,3%, 0,3%, respectiv 0,4% în grupul persoanelor care nu au fost spitalizate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

România, la un pas de epidemie de gripă