Strategie de redeschidere a frontierelor SUA pentru vaccinați. Respingere a apelului OMS privind moratoriul pentru doza a treia

5 august 2021, 20:44

Țările din UE și-au redeschis frontierele pentru cetățenii americani, dacă aceștia sunt vaccinați sau dețin un test COVID negativ. Nu există reciprocitate din partea SUA, astfel încât călători din Uniune, din China sau din India nu pot intra pe teritoriul american cu excepția unor motive întemeiate.

Washingtonul lucrează la o strategie de relaxare precaută, care vizează intrarea în SUA doar pentru persoane vaccinate.

Categoriile exceptate sunt limitate.

Administrația de la Washington a relansat campania de vaccinare. Nu este însă pe aceeași lungime de undă cu OMS în privința dozei a treia care, deocamdată, nu este recomandată în SUA. Este o alternativă falsă, să fim puși să alegem între a administra dozele cetățenilor noștri sau a le dona țărilor sărace, precizează Casa Albă.

OMS a cerut suspendarea administrării dozei de întărire, precum și amânarea imunizării adolescenților din țările bogate, pentru a garanta furnizarea de vaccinuri țărilor mai sărace.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite