Stră-strănepotul lui Tolstoi se laudă că strămoșul său a „măcelărit” trupele britanice în Crimeea. ”Rusia va opri războiul din Ucraina când va ajunge la granița cu Polonia”

Lev Tolstoi
Lev Tolstoi
5 mai 2022, 08:16

Un politician rus care este descendent al romancierului Lev Tolstoi s-a lăudat cu modul în care stră-străbunicul său a „măcelărit” trupele britanice și franceze în Crimeea în secolul al XIX-lea, insistând în același timp că Moscova nu va pune capăt războiului din Ucraina până nu a ajuns la granița poloneză.

Piotr Tolstoi, care este vicepreședintele Dumei de Stat a făcut afirmația belicosă privind ocuparea întregii Ucraine, în ciuda eșecului armatei ruse în privința cuceririi Kievului în primele zile de război, a problemelor sale logistice, a moralului slăbit al soldaților și dificultăților pe care le întâmpină în regiunea estică Donbas.

Deputat al partidului Rusia Unită, fost prezentator de televiziune și propagandist al lui Vladimir Putin, Piotr Tolstoi a spus: „În pofida ajutorului venit din Europa și a isteriei lui Boris Johnson sau Mario Draghi [prim-ministrul Italiei], vom termina operațiunea. când considerăm că este oportun.

„Cred că ne vom opri când vom ajunge la granița cu Polonia.”

El a negat cu fermitate criticile potrivit cărora, sprijinind sângeroasa invazie rusă a Ucrainei, „dezonorează” numele faimosului său strămoș, a cărui capodopera ”Război și pace”condamnă invazia franceză în Rusia în 1812.

Lev Tolstoi a fost renumit pentru capodopera sa Război și pace. Anumite pasaje ale romanului au fost inspirate de experiența sa de luptă în Războiul Crimeei. La vârsta de 26 de ani, a luptat în Războiul Crimeei ca ofițer subordonat într-o brigadă de artilerie și a fost prezent la Asediul Sevastopolului. Orașul a căzut în cele din urmă în mâinile britanicilor și francezilor în 1855.

”Lev Tolstoi a fost ofițer în armata rusă. A măcelărit soldați britanici și francezi în Crimeea, în Crimeea Rusă. Când destinul țării tale este în joc, singura ta preocupare este să rămâi cu țara ta. Nu văd nicio contradicție [între poziția Rusiei de astăzi] și moștenirea sa”, a declarat Piotr Tolstoi publicației italiene La Repubblica.

 

De fapt, Războiul Crimeei l-a împins pe tânărul conte iubitor de distracție să renunțe la viața sa din înalta societate pentru a se concentra pe scris, activismul pentru drepturile omului și promovarea pacifismului. „Războiul este atât de nedrept și de urât, încât toți cei care îl poartă trebuie să încerce să înăbușe vocea conștiinței în ei înșiși”, a scris Lev Tolstoi.

”Țelul Rusiei este de-nazificarea Ucrainei”

Într-un interviu, care a oferit o perspectivă asupra mentalității adesea delirante a regimului Putin, Piotr Tolstoi a repetat afirmațiile că Ucraina era plină de „naziști”, susținând că „aproape toți” soldații capturați din „batalioanele naționaliste ucrainene” care luptau la Mariupol aveau tatuaje cu svastica.

Războiul se va încheia doar „când Ucraina va fi total de-nazizată și demilitarizată, astfel încât să nu mai reprezinte o amenințare pentru Federația Rusă și să nu mai existe posibilitatea de a se transforma într-o țară anti-rusă, așa cum a încercat Occidentul să facă în ultimii 30 de ani”.

Eforturile Occidentului de a se debarasa de gazul și petrolul rusesc ar putea duce la creșterea masivă a prețurilor la energie și, în cele din urmă, la prăbușirea UE, a susținut el.

„Creșterea prețurilor la gaze va afecta clasele de mijloc, care sunt baza electorală pentru guvernele occidentale. Uniunea Europeană ar putea avea aceeași soartă ca URSS.”

El a susținut că Rusia, în schimb, va face față pierderii contractelor energetice, retragerii companiilor multinaționale și sancțiunilor impuse de Occident.

El a spus: „Consumismul nu este trăsătura principală a bărbatului rus. Când supraviețuirea țării este în joc, pentru cetățeanul rus din clasa de mijloc, creșterea prețurilor cu câteva ruble nu este o tragedie. Nu vor ieși în stradă.” Piotr Tolstoi și-a început cariera în jurnalism la Agence-France Presse din Moscova în anii 90, înainte de a deveni unul dintre cei mai fervenți critici ai liberalismului occidental la televiziunea rusă de stat. Cunoscut pentru declarațiile antisemite și homofobe, bărbatul de 52 de ani este membru al Parlamentului rus din 2016.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă