Steaua vrea să revină pe podium în Liga Naţională şi să uite locul 6 din sezonul trecut! Trupa din Ghencea aspiră şi la Cupa României

CSA Steaua Bucureşti
CSA Steaua Bucureşti
4 august 2019, 16:50

CSA Steaua Bucureşti vrea să revină pe podium în Liga Naţională şi să uite locul 6 din sezonul trecut. Pentru a întări jocul de echipă, roş-albaştrii şi-au organizat mai multe întâlniri amicale.

„O să punem mai puţin preţ pe rezultat. Important este să ne legăm pentru că sunt foarte mulţi jucători noi”, spus Gabriel Florea, jucătorul Stelei.

Handbaliştii de la Steaua îşi doresc Cupa României, dar în acest moment, se arată interesaţi numai de campionat.

„O să fie un meci pe săptămână, cred că nu se pune problema oboselii. Avem timp de refacere, de recuperare, important este să găsim ritmul”, a declarat Marius Stavrositu.

CSM Făgăraş  s-a luptat mereu să scape de retrogradare, însă acum are ambiţii mari. Din echipă face parte şi fratele Denisei Dedu, mândru de realizările portăriţei de la CSM.

„Ne completăm, ne sprijinim unul pe celălalt şi sperăm să facem o echipă bună atât în teren, cât şi în afara lui”, a afirmat Alex Dedu, jucătorul CSM Făgăraş.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite