TITLURILE ZILEI:
LIGA EUROPA

Steaua - VfB Stuttgart: 1-5 / Cel mai stânjenitor meci din istoria Stelei, pe teren propriu

Steaua ar fi putut să-şi asigure calificarea în primăvara europeană, dacă învingea pe VfB Stuttgart, ori dacă FC Copenhaga nu ar fi învins la Molde. Steaua se califică în şaisprezecimi dacă nu va pierde în capitala Danemarcei, în 6 decembrie.

TVRnews.ro v-a ţinut la curent, în format LIVE TEXT, cu cele mai importante evenimente ale partidei, precum şi cu evoluţia scorului în celălalt meci al grupei, Molde - Copenhaga.

22 Noiembrie 2012, 11:32 (actualizat 23 Noiembrie 2012, 09:32) |
$article.media.images[0].description
Steaua vs VFB Stuttgart, ora 22:05"

Steaua Bucureşti a înregistrat joi cel mai umilitor eşec pe teren propriu din istoria clubului, scor 1-5 (0-4), cu VfB Stuttgart, într-un meci în care germanii au speculat formidabil tactica neinspirată a tehnicianului Laurenţiu Reghecampf, de a folosi un sistem cu doar trei fundaşi.

Roş-albaştrii au fost depăşiţi la toate capitolele de elevii lui Bruno Labbadia, nemţii surprinzând Steaua la aproape toate fazele, mai ales în prima repriză, pe flancuri, şi cu execuţii personale de excepţie, la finalizare.

Serdar Tasci ('5), Martin Harnik ('18), Gotoku Sakai ('23) şi Shinji Okazaki ('31, '55) au semnat victoria germanilor, în timp ce Mihai Costea ('83) a punctat pentru liderul autoritar al Ligii I.

Steaua: 12. Ciprian Tătăruşanu - 4. Lukasz Szukala, 21. Vlad Chiricheş, 6. Florin Gardoş (9. Mihai Costea, '32) - 7. Alexandru Chipciu, 55. Alexandru Bourceanu (căpitan), 5. Mihai Pintilii (11. Andrei Prepeliţă, '58), 14. Iasmin Latovlevici - 77. Adrian Popa, 24. Raul Rusescu, 10. Cristian Tănase (99. Adi Rocha Filho Sobrinho, '62). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf. Rezerve neutilizate: 1. Răzvan Stanca - 8. Lucian Filip, 18. Novak Martinovic, 22. Paul Pîrvulescu. 

VfB Stuttgart: 1. Sven Ulreich - 2. Gotoku Sakai (24. Antonio Rudiger, '70), 5. Serdar Tasci (căpitan), 14. Francisco Rodriguez, 21. Cristian Molinaro - 20. Christian Gentner (30. Tamas Hajnal, '46), 4. William Kvist, 8. Zdravko Kuzmanovic, 31. Shinji Okazaki - 7. Martin Harnik (16. Ibrahima Traore, '61), 9. Vedad Ibisevic. Antrenor: Bruno Labbadia. Rezerve neutilizate: 22. Marc Ziegler - 12. Benedikt R=F6cker, 15. Arthur Boka, 26. Raphael Holzhauser.

În celălalt meci al grupei, FC Copenhaga s-a impus la Molde cu scorul de 2-1 (1-0), graţie golurilor marcate de Santin ('21-penalty) şi Gislason ('76), respectiv Chima ('62).

Clasamentul grupei E:

1.STEAUA
53118-810
2.Stuttgart52219-58
3.FC Copenhaga     
5    


2    
4-5       
7
4.Molde51045-83

Programul ultimei etape, din 6 decembrie, ora 20:00:

FC Copenhaga - Steaua
VfB Stuttgart - Molde

TVRnews.ro v-a ţinut la curent în timp real, în format LIVE TEXT, cu cele mai importante evenimente ale meciului Steaua - VfB Stuttgart: 1-5, precum şi cu evoluţia scorului în celălalt meci al grupei E, Molde - FC Copenhaga: 1-2:

STEAUA SUFERĂ CEL MAI UMILITOR EŞEC DIN ISTORIE PE TEREN PROPRIU, ÎN CUPELE EUROPENE, 1-5 CU VFB STUTTGART, IAR FC COPENHAGA SE IMPUNE CU 2-1 LA MOLDE.

Min. 90+2 Ulreich a respins în corner şutul lui Mihai Costea, de la 8 metri, uşor lateral dreapta.

Min. 90 Ocazie imensă a lui Ibisevic, care nu a izbutit să-l lobeze pe Tătăruşanu, de la 8 metri, lateral stânga.

Min. 87 O nouă fază periculoasă a oaspeţilor, rezolvată cu dificultate de Szukala, la 2 metri de poarta lui Tătăruşanu.

MIN. 83 MIHAI COSTEA ÎNSCRIE PRIMUL GOL AL STELEI ÎN ACEST MECI. 5-1 PENTRU STUTTGART. Contraatac rapid al Stelei, Adi Popa a pasat excelent, în diagonală, iar Mihai Costea a punctat de la 14 metri, pe sub Ulreich.

Min. 79 Şutul lui Adi Popa, de la 17 metri, uşor lateral dreapta, a trecut puţin peste poartă.

Clasamentul grupei E, la 5-0 pentru VfB şi la 2-1 pentru FC Copenhaga, la Molde:

1. Steaua 10 p (golveraj 7-8)
2. VfB Stuttgart 8 p (9-4)
3. FC Copenhaga 7 p (4-5)
4. Molde 3 p (5-8)

MIN. 76 FC COPENHAGA CONDUCE CU 2-1 LA MOLDE, DUPĂ GOLUL LUI GISLASON.

Min. 76 Tătăruşanu reţine un balon centrat de pe flancul drept, de Ibisevic. Dacă mingea ar fi trecut de portarul Stelei, Okzaki ar fi înscris din 2 metri.

Min. 72 Latovlevici l-a deposedat pe Ibisevic la 11 metri, într-un moment în care bosniacul rămăsese singur cu Tătăruşanu.

Min. 70 Rudiger, un jucător de 19 ani, l-a înlocuit pe Sakai, autorul golului de 3-0.

Min. 69 Kuzmanovic şutează în Szukala, de la 13 metri. Fază foarte periculoasă pentru nemţi.

Min. 67 Cartonaş galben pentru Prepeliţă, după un fault asupra lui Okazaki.

Min. 66 Două şuturi pe poartă, ale lui Mihai Costea şi Andrei Prepeliţă, fără emoţii deosebite pentru Ulreich.

Min. 65 Două cornere consecutive pentru Steaua, rămase fără rezultat. Chiricheş i-a pus pe contraatac pe nemţi, iar şutul lui Traore, de la 17 metri, a fost reţinut de Ulreich.

Min. 62 Cristi Tănase a fost înlocuit de Adi Rocha.

Clasamentul grupei E, la 5-0 pentru VfB şi la 1-1 la Molde:

1. Steaua 10 p (golveraj 7-7)
2. VfB Stuttgart 8 p (8-4)
3. FC Copenhaga 5 p (3-5)
4. Molde 4 p (5-7)

MIN. 62 MOLDE - FC COPENHAGA: 1-1. Pentru gazde, a egalat Chima, după o pasă a lui Eikrem. La acest scor, Steaua este calificată în şaisprezecimile Ligii Europa.

Min. 61 Traore i-a luat locul lui Harnik.

Min. 58 Pintilii a fost înlocuit de Prepeliţă.

Aceasta este cea mai ruşinoasă înfrângere a Stelei pe teren propriu din istorie.

MIN. 55 OKAZAKI ÎNSCRIE PENTRU 5-0! Contraatac rapid al oaspeţilor, pe flancul drept, Chiricheş şi Szukala nu i-au putut bloca pe Ibisevic şi pe Hajnal, iar pasa bosniacului l-a găsit liber pe Okazaki, la 7-8 metri, care a marcat cu un şut puternic, pe sub Tătăruşanu. A fost prima acţiune consistentă de atac a germanilor.

Min. 54 Okazaki a fost surprins în off-side, la 2o de metri de poarta lui Tărăruşanu. Steaua atacă mai mult în acest debut de repriză, dar VfB se apără cu exactitate.

Min. 49 Steaua începe foarte decisă repriza a doua, dar fundaşii nemţilor s-au descurcat fără probleme la cele trei atacuri iniţiate de români.

La VfB, Gentner a fost înlocuit de Tomas Hajnal.

A început repriza a doua.

Astfel, dacă soarta acestor meciuri nu se schimbă, iar Steaua va pierde la Copenhaga, în ultima etapă, în timp ce VfB se va impune la Stuttgart în faţa celor de la Molde, elevii lui Laurenţiu Reghecampf vor pierde calificarea în şaisprezecimile Ligii Europa!

Clasamentul grupei E, la 4-0 pentru VfB şi la 1-0 pentru FC Copenhaga, la Molde:

1. Steaua 10 p (golveraj 7-7)
2. VfB Stuttgart 8 p (8-4)
3. FC Copenhaga 7 p (3-4)
4. Molde 3 p (4-7)

Steaua a fost depăşită la toate capitolele de VfB Stuttgart în primele 45 de minute, în primul rând din cauza sistemului cu 3 fundaşi preferat de Reghecampf, schimbat imediat după înscrierea golului de 4-0. Pressingul germanilor a făcut ca toate duelurile pentru balon să fie pierdute de stelişti, iar execuţiile personale ale oaspeţilor au făcut diferenţa şi pe tabelul de marcaj.

Prima repriză a ambelor jocuri a luat sfârşit.

Min. 45 Tătăruşanu respinge cu piciorul şutul lui Ibisevic, de la 9 metri, lateral dreapta.

Min. 44 Lovitură liberă de la 23 de metri executată de Bourceanu, dar Ulreich a reţinut fără probleme.

Min. 42 Bourceanu a şutat bine de la 18 metri, dar Ulreich s-a aflat pe direcţia balonului.

Min. 41 Adi Popa se complică în careu, la 12 metri, şi este deposedat de fundaşii nemţilor.

Min. 40 Steaua nu reuşeşte să se apropie de poarta adversă, iar VfB evoluează cu mult calm, aşteptând un nou contraatac.

Min. 34 Mihai Costea a încercat să şuteze la poartă de la colţul stâng al careului de 16 metri, dar Tasci a deviat în corner. Rusescu înscrie, dar reuşita este anulată, după un fault în atac al lui Szukala.

Min. 32 Mihai Costea i-a luat locul lui Florin Gardoş.

MIN. 31 4-0 PENTRU STUTTGART! OKAZAKI ÎNSCRIE SUPERB, CU CAPUL, DUPĂ UN CONTRAATAC. DE REMARCAT ŞI CENTRAREA DE SENZAŢIE A LUI SAKAI, DE PE FLANCUL DREPT.

Min. 30 Atacurile Stelei sunt sterile, pe fondul unui joc mai puţin avântat al oaspeţilor. VfB controlează, însă, partida din punct de vedere tactic; Steaua nu găseşte soluţii pentru a-şi crea faze de poartă.

Min. 28 Al treilea corner pentru Steaua. Faza rămâne fără rezultat.

Min. 27 Pintilii şutează peste poartă, la cea mai bună fază de atac a Stelei: Adi Popa, extrem de slab până acum, a centrat foarte bine, Rusescu a deviat spre Pintilii, iar mijlocaşul Stelei a trimis balonul peste buturile germanilor.

Min. 25 Prima lovitură de colţ a Stelei. Execuţia lui Bourceanu este respinsă în corner de Tasci. Germanii respins acest atac, în care elevii lui Laurenţiu Reghecampf nu au găsit culoare spre poarta lui Ulreich.

MIN. 23 3-0 PENTRU VFB STUTTGART! GOL DE GENERIC IZBUTIT DE SAKAI, DE LA 18 DE METRI, ÎN VINCLU! Pasa i-a aparţinut mijlocaşului stânga, Okazaki.

Clasamentul grupei E, la 2-0 pentru VfB şi la 1-0 pentru FC Copenhaga, la Molde:

1. Steaua 10 p
2. VfB Stuttgart 8 p
3. FC Copenhaga 7 p
4. Molde 3 p

MIN. 21 FC COPNEHAGA A DESCHIS SCORUL LA MOLDE, PRINTR-UN PENALTY TRANSFORMAT DE SANTIN.

Min. 20 Şutul lui Mihai Pintilii, de la 18 metri, lateral dreapta, a trecut destul de puţin peste poarta lui Ulreich.

MIN. 18 2-0 PENTRU VFB STUTTGART! MARTIN HARNIK ÎNSCRIE CU CAPUL, DE LA UN METRU, DUPĂ O LOVITURĂ LIBERĂ DE PE PARTEA STÂNGĂ, EXECUTATĂ FOARTE BINE DE KUZMANOVIC. De remarcat greşelile lui Iasmin Latovlevici şi Ciprian Tătăruşanu, depăşiţi uşor la această fază.

Min. 16 Primul şut al Stelei la poartă i-a aparţinut lui Tănase, de la 20 de metri, lateral stânga. Mingea a ajuns în peluză.

Min. 14 Steaua este dominată autoritar de germani, printr-un pressing agresiv, pe întreaga suprafaţă a terenului.

Min. 12 Okazaki a şutat puţin pe lângă poartă, de la 7 metri, după un dribling de efect în faţa lui Chiricheş, pe partea stângă.

Min. 11 Al treilea corner pentru VfB în acest joc. Steaua recuperează, dar pasa lui Chipciu, către Tănase, este imprecisă, la 40 de metri de poarta adversă, pe un contraatac rapid.

Min. 10 Primul atac mai consistent al Stelei este blocat de defensiva oaspeţilor, la 18 metru de poarta lui Ulreich.

Clasamentul grupei E, la 1-0 pentru VfB şi la 0-0 la Molde:

1. Steaua 10 p
2. VfB Stuttgart 8 p
3. FC Copenhaga 5 p
4. Molde 4 p

Min. 8 La fel ca în tur, Steaua are mari dificultăţi în a blocul jocul pe flancuri al germanilor.

Min. 7 Tătăruşanu a respins cu emoţii un balon, de la colţul scurt, după o centrare foarte bună, de pe flancul drept, al lui Sakai.

MIN. 5 SERDAT ASCI DESCHIDE SCORUL! 1-0 PENTRU VFB STUTTGART, DUPĂ UN CORNER EXECUTAT IMPECABIL DE KUZMANOVIC. De menţionat că, în campionat, Steaua nu a primit, în acest sezon, decât un singur gol din fază fixă.

Min. 3 Primul corner al meciului aparţine oaspeţilor, care au început mai decis acest joc. Molinaro a finalizat faza de atac printr-un şut imprecis, de la 25 de metri.

Partida a început. Steaua a avut lovitura de începere.

De-a latul unei peluze a Arenei Naţionale, suporterii au scris "Magica Steaua", iar de-a latul celeilalte, "Uber Alles".

Cele două echipe au intrat pe teren.

Echipele de start:

Steaua: Tătăruşanu - Szukala, Chiricheş, Gardoş - Chipciu, Bourceanu, Pintilii, Latovlevici - Ad. Popa, Rusescu, Tănase. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf. 
VfB Stuttgart: Ulreich - Sakai, Tasci, Rodriguez, Molinaro - Harnik, Kvist, Kuzmanovici, Okazaki - Gentner, Ibisevici. Antrenor: Bruno Labbadia.

Echipele de start din celălalt meci al grupei, Molde - FC Copenhaga:

Molde: Pettersen - Rindaroy, Forren, Vatshaug, Linnes - Mostrom, Hestad, Eikrem, Gatt - Chima, Berget. Antrenor: Ole Gunnar Solskjær.
FC Copenhaga: Christensen - Bengtsson, Stadsgaard, Sigurdsson, Jacobsen - Delaney, Claudemir, Kristensen, Gislason - Cornelius, Santin. Antrenor: Ariel Jacobs.

 

Partida se anunţă foarte dificilă, mai ales că în cazul unei victorii, VFB Stuttgart ar deveni favorită la calificare şi la primul loc în grupă. Iar antrenorul Labbadia avertizează că nemţii sunt interesaţi doar de victorie.

"Faţă de meciul tur nu s-au schimbat prea multe, Steaua rămâne în continuare o echipă foarte puternică şi îşi poate impune jocul. Steaua este o echipă de temut, care ne poate bate oricând, dar şi noi o putem învinge. Nu ştiu ce tactică va aborda Steaua, dar noi am venit să ne facem jocul şi să luăm cele trei puncte", a spus tehnicianul lui VFB Stuttgart.

Chiar şi Laurenţiu Reghecampf a recunoscut că VFB este într-o formă mai bună decât era la meciul tur, dar şi-n aceste condiţii, singurul său obiectiv este victoria şi calificarea.

"Vom întâlni o echipă mult mai bună decât în tur, sunt aceiaşi jucători, dar probabil vor apărea doi-trei jucători care nu au evoluat la Stuttgart. Şi ei trec printr-o perioadă foarte bună, au reuşit să câştige în deplasare la Borussia Monchengladbach. Trebuie să încercăm să fructificăm fiecare posibilitate pe care o vom avea, deci va fi un meci mult mai dificil decât în Germania", a declarat Reghe.

Pe lângă valoarea adversarului, românii vor trebui să învingă şi tradiţia nefavorabilă a confruntărilor cu echipele din Germania: 15 meciuri , o singură victorie şi aceea în 1957. În ceea ce priveşte indisponibilităţile, Steaua are o singură absenţă certă, Georgievski(accidentat), în timp ce şvabii nu vor conta pe Cacau şi Niedermaier.

Partida va fi condusă de o brigadă din Grecia. Centralul Michael Koukoulakis va fi ajutat la cele două linii de către Dimitrios Saraidaris şi Damianos Efthimiadis.

Asistenţi suplimentari vor fi Stavros Tritsonis şi Andreas Pappas, iar arbitru de rezevă Michael Karsiotis.

Scenarii privind calificarea Stelei

Pentru a se califica în primăvara Ligii Europa, Steaua are trei variante. Cel mai simplu ar fi ca Steaua să obţină cel puţin un punct în duelul de joi seară, rezultat care i-ar asigura locul 1 în grupă.

Dacă Steaua pierde cu Stuttgart, atunci trebuie să spere că FC Copenhaga nu va învinge la Molde, dar în acest caz, locul 1 se va decide în meciurile din ultima etapă: Sttutgart - Molde şi Copenhaga - Steaua.

Cea mai rea variantă pentru stelişti ar fi aceea în care Stuttgart ar învinge pe Arena Naţională, concomitent cu victoria danezilor de la Copenhaga la Molde. În acest caz, totul s-ar decide în meciul Copenhaga - Steaua, din ultima etapă. Acolo, Stelei îi este necesar cel puţin un rezultat de egalitate, în timp ce o înfrângere la două goluri ar însemna eliminarea din competiţiei.

Dacă danezii s-ar impune cu 1-0 în faţa Stelei, cele două echipe ar fi la egalitate, caz în care decisiv ar deveni golaverajul.

Partidele din ultima rundă (6 decembrie): Stuttgart - Molde; Copenhaga - Steaua

Clasamentul după patru meciuri:

1. Steaua 4 3 1 0 7-3 10p
2. VfB Stuttgart 4 1 2 1 4-3 5p
3. FC Copenhaga 4 1 1 2 2-4 4p
4. Molde 4 1 0 3 4-6 3p

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 31°C 29°C
IASI 30°C 29°C
CLUJ 28°C 26°C
CONSTANTA 28°C 27°C
CRAIOVA 28°C 25°C
BRASOV 28°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 02 Septembrie 2014, 07:14
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 01-09-2014
Deschidere: 7145.71
Maxim: 7145.71
Mimim: 7087.72
Variatie: -0.79%
FP
0.88
0%
SIF2
1.50
0.33%
EL
11.53
0.86%
TLV
1.77
1.12%
SNG
36.11
0.28%
SIF5
1.85
0.33%
SIF3
0.30
1.4%
TGN
223.95
0.07%
BRD
8.90
1.11%
BRK
0.13
0.8%
ARHIVĂ ȘTIRI