Statul Major al Forțelor Navale: Obiectul găsit la Gura Portiţei este un motor de start de la o rachetă. Elementul de muniție, specific forțelor implicate în războiului ruso-ucrainean

16 ianuarie 2023, 19:05

 

„În urma analizei realizate la fața locului de către reprezentanții ISU „Dobrogea”, obiectul a fost identificat ca fiind un motor de start de la o rachetă. Specialiștii Forțelor Navale Române au preluat luni, 16 ianuarie, de la ISU „Dobrogea”, corpul de rachetă și l-au depozitat, în siguranță, la sediul unei structuri acreditate, pentru cercetarea acestuia” a transmis Statul Major al Forțelor Navale , în cazul obiectului găsit pe o plajă din Constanţa.

„Ca urmare a intervenției echipajului pirotehnic din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, pentru ridicarea unui element presupus a fi muniție, scos la mal de valuri, în cursul zilei de duminică, 15 ianuarie, în zona Periboina – Săcele, Forțele Navale Române au fost solicitate pentru a oferi sprijin în procesul de cercetare a elementului depistat.

În urma analizei realizate la fața locului de către reprezentanții ISU „Dobrogea”, obiectul a fost identificat ca fiind un motor de start de la o rachetă. Specialiștii Forțelor Navale Române au preluat luni, 16 ianuarie, de la ISU „Dobrogea”, corpul de rachetă și l-au depozitat, în siguranță, la sediul unei structuri acreditate, pentru cercetarea acestuia.

În acest sens, Statul Major al Forțelor Navale precizează că elementul descoperit nu conține materiale pirotehnice sau periculoase și că acesta reprezintă un tub al unui motor de start de la o rachetă antiaeriană sol-aer de tipul 57E6, lansată de un sistem de rachete antiaeriene de tip Panțir S-1 (clasificare NATO SA-22 Greyhound), produse în Federația Rusă, care, cel mai probabil, pe timpul desfășurării acțiunilor militare recente din zona de nord a Mării Negre, a căzut în mare și a fost adus de curenții marini în zona litoralului românesc” se arată în comunicat.

Statul Major al Forțelor Navale a mai transmis că acest tip de element de muniție nu se află în dotarea Forțelor Navale Române, este specific forțelor implicate în războiului ruso-ucrainean.

“Având în vedere caracteristicile acestui tip de rachetă și frecvența utilizării în cadrul acțiunilor de luptă, este posibil ca, în perioada următoare, curenții marini să mai aducă astfel de elemente componente în proximitatea zonei costiere a României sau a altor țări riverane, fără ca acest lucru să reprezinte un pericol. Cu toate acestea, recomandăm cetățenilor care observă astfel de elemente de muniție ca, pentru siguranța lor, să nu se apropie de obiectele descoperite și să anunțe de urgență autoritățile competente” potrivit sursei citate.

___________________________________

 

Un echipaj pirotehnic din cadrul ISU Dobrogea a intervenit, duminică, pe plaja de la Gura Portiței, unde au fost găsite rămăşiţele unei rachete.

Este vorba de o componentă care ajută la propulsarea proiectilului și nu prezintă niciun pericol.

Obiectul va fi predat structurilor specializate din cadrul MApN, urmând să fie evaluat pentru a vedea proveniența și vechimea sa.

Oamenii legii atrag atenția că persoanele care găsesc elemente de muniție au obligaţia să apeleze numărul unic 112, să anunţe primăria din localitate sau cel mai apropiat post de poliţie.

Potrivit unor surse, elementul găsit la Gura Portiței ar fi dintr-o rachetă de apartenență rusescă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Accident grav între o mașină și un TIR, la Constanța. Două persoane au murit

Incendiu într-un bloc din Constanța. 40 de persoane au ieşit din apartamente

Coreea de Nord lansează rachete de croazieră

Coreea de Nord a lansat mai multe rachete de croazieră