Statul Major al Armatei ucrainene: Situația din zona orașului Bahmut, stabilizată

Şeful Statului Major al Armatei ucrainene, Valeri Zalujni, a afirmat că trupele sale au reuşit să ''stabilizeze'' situaţia din zona oraşului Bahmut, epicentrul luptelor contra forţelor ruse din estul Ucrainei, relatează agenţia France Presse.

25 Martie 2023, 13:17 (actualizat 25 Martie 2023, 15:35) Știrile TVR |
$article.media.images[0].description
Bahmut/ FOTO: Captură Twitter"

Orașul, care avea 70.000 de locuitori înaintea începerii invaziei ruse în Ucraina, este teatrul celei mai lungi şi celei mai sângeroase bătălii de la izbucnirea războiului.

Situaţia ''cea mai dificilă'' de pe linia frontului se găseşte ''în jurul oraşului Bahmut'', a indicat vineri seară Valeri Zalujni, în timpul unei convorbiri telefonice cu şeful Statului major al forţelor armate britanice, Tony Radakin.

''Graţie eforturilor formidabile ale forţelor de apărare, reuşim să stabilizăm situaţia'', a scris Zalujni pe Facebook.

Potrivit Ministerului Apărării britanic, ofensiva rusă asupra oraşului Bahmut este în mare parte ''oprită''.

Comandantul Forţelor Terestre ucrainene, Oleksandr Sîrski, a anunţat joi, pe aplicaţia Telegram, că o contraofensivă ar putea ''fi lansată foarte curând împotriva forţelor ruse, epuizate, din apropiere de Bahmut''.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat miercuri trupele ucrainene din apropierea liniei frontului, în regiunea Donbas.

Liderul grupării paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, a afirmat luni că forţele ruse ar controla aproximativ 70% din oraşul Bahmut.

În ultimele săptămâni, forţele ruse au avansat la nord şi la sud de Bahmut, reuşind să taie mai multe rute de aprovizionare ucrainene.

Sursa: Agerpres

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 31°C 31°C
IASI 31°C 29°C
CLUJ 25°C 23°C
CONSTANTA 25°C 26°C
CRAIOVA 27°C 27°C
BRASOV 27°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI